Ignoranta primejdioasa

Semnalez, de multa vreme, o problema pe care politicienii nostri se incapataneaza, vad, s-o ignore. E vorba de revolta surda care se acumuleaza de multi ani in provincie impotriva Bucurestiului. Revolta care opune, in mod primejdios, Capitala restului tarii si care incurajeaza impresia – nu in intregime falsa – ca Bucurestiul are, in raport cu provincia, veleitati oligarhice.

Indicii ca tensiunea de care vorbesc e reala au existat. Si nu minore. Aparitia junelui de la Cluj care s-a „saturat“ de Romania si ulterior a initiat o fundatie, botezata „Pro Transilvania“, pe care ar vrea acum s-o transforme in partid, a fost facilitata de antipatia, ajunsa un fel de moda in unele cercuri din Ardeal, fata de Bucuresti, socotit un fel de Gomora romaneasca, un fief al „miticilor“, al moravurilor balcanice, o sursa toxica a inapoierilor care ne tin la portile Orientului. Sabin Gherman n-a facut decat sa exprime, agresiv si insolent, aceasta antipatie. Daca la inceputul secolului al XX-lea, ardelenilor le placea sa spuna ca „soarele rasare de la Bucuresti“, in prezent nu putini sunt cei care cred, poate sincer, ca frustrarile lor isi au cauza si explicatia la Bucuresti, ca Vechiul Regat, simbolizat de Bucuresti, trage inapoi Transilvania. In forme ceva mai palide, antipatia antibucuresteana a gasit adepti si la Iasi. Primarul Iasilor, dl Simirad, a vrut chiar sa profite electoral de ea infiintand Partidul Moldovenilor, a carui singura doctrina era un spirit opus celui care a dus, candva, la Unirea Principatelor. Dl Simirad le spunea, in esenta, moldovenilor ca, din cauza Bucurestiului, au ajuns sa traiasca intr-o provincie scapatata. Intr-o vreme, se vorbea ca se pune la cale si un partid al banatenilor. Si poate ca nu e timpul trecut pentru o asemenea neplacuta surpriza.

Ce arata toate acestea? Ca incidentul petrecut la Ramnicu Valcea in cursul ultimei mineriade, cand au fost sparte geamurile masinilor cu numar de Bucuresti, n-a fost, chiar, o intamplare, isprava unor derbedei pusi pe distrugere, cum s-a crezut. Ea reprezenta – ce-i drept, in forme huliganice – un soi de „ideologie“ a resentimentelor si a frustrarilor, cu consecinte funeste pentru solidaritatea nationala – caci ea pulverizeaza patriotismul, il parceleaza, il imparte pe zone, avantajand egoismele locale. Si, cel putin partial, aceasta „ideologie“ poate fi inteleasa. E suficient sa examinam cifrele prezentate recent parlamentarilor din Comisia pentru administratie locala de dl Cozmanca. Potrivit lor, venitul mediu pe locuitor in Bucuresti este de patru ori mai mare decat media pe tara. Urmeaza Timisoara, Constanta si Cluj, cu venituri duble fata de medie. La polul opus se afla judetul Botosani, unde veniturile sunt la jumatatea mediei pe tara, si Vaslui, aflat intr-o situatie chiar mai proasta.

Dl Cozmanca s-a ferit sa traga vreo concluzie despre excesele centralismului, din cifrele pe care le-a vehiculat. Birocratul din sine s-a multumit sa arunce o sageata dincolo de munti. „Sa nu se mai acrediteze ideea ca Ardealul da celorlalti“, a spus cu talc ministrul Administratiei Publice, aratand ca din cele 26 de judete „sarace“ ale Romaniei opt se gasesc in Transilvania. Si anume, Alba, Bistrita-Nasaud, Harghita, Covasna, Salaj, Satu-Mare, Maramures si Hunedoara. Putin a lipsit sa-l vedem pe dl Cozmanca jubiland chiar, din pricina ca saracia e, oarecum, egal distribuita, desi – trebuie spus – nici unul din cele opt judete „sarace“ din Ardeal nu se afla intr-o situatie atat de proasta ca judetele din Moldova. Dar aceasta sa fie oare strategia guvernului Nastase? Uniformizarea saraciei? Am polemizat, nu o data, cu exagerarile unor intelectuali din Ardeal care vantura prejudecata ca Transilvania intretine economic Vechiul Regat si cu moda, cu reminiscente „chezaro-craiesti“, de a privi cu infumurare peste munti, dar asta nu ma impiedica sa constat ca, deocamdata, nici un semn de neliniste, generata de optica provinciei asupra Bucurestiului, nu vine, din pacate, dinspre Palatul Victoria.