12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUPDATE: Şase gorjeni reţinuţi în cazul crimei din Mehedinţi

UPDATE: Şase gorjeni reţinuţi în cazul crimei din Mehedinţi

UPDATE 09:51 Cinci dintre cele şase persoane duse la audieri noaptea trecută în cazul dublului asasinat din Mehedinţi sunt suspectate că au participat la crimă, iar cealaltă persoană a fost chemată ca martor. Astăzi, în jurul orei 11.00, se va merge la faţa locului, în localitatea Meriş, pentru reconstituire.


08:43 Poliţiştii mehedinţeni au reţinut aseară şase persoane din localităţile gorjene Motru şi Cătunele, în cazul a ceea ce se consideră dubla crimă de la Meriş, judeţul Mehedinţi. Între persoanele reţinute şi duse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru a fi audiate s-ar afla o tânără de 22 de ani şi doi minori.

Victimele suspecţilor de crimă, un bărbat de 28 de ani, din Filiaşi şi o fată de 19 ani, din Turceni, au fost ucise cu sânge rece. Cadavrele celor doi au fost aşezate într-o maşină pe care suspecţii au vrut să o arunce într-un pârâu, însă în cele din urmă au incendiat-o. Bărbatul din Filiaşi făcea parte dintr-un cerc de traficanţi de etnobotanice, iar scandalul dintre acesta şi cei care l-au ucis pe el şi pe prietena sa ar fi fost cauzat de o tranzacţie eşuată cu substanţe halucinogene. Procurorii mehedinţeni vor relua astăzi audierile.

Cazul de la Meriş

Noi informaţii au ieşit la iveală în cazul resturilor de oase găsite carbonizate într-o maşină, în judeţul Mehedinţi. Procurorii au stabilit că în autoturism se aflau două persoane, o femeie şi un bărbat, despre care se crede că ar fi posesorul maşinii din Filiaşi. Bărbatul a fost identificat drept Ionuţ Ulăreanu, din Filiaşi – Dolj, iar despre femeie se ştie deocamdată că ar fi din localitatea Turceni, judeţul Gorj. Familia bărbatului a mers miercuri la Parchetul din Drobeta Turnu Severin şi le-a declarat anchetatorilor că bărbatul nu a venit acasă seara trecută (luni seară – n.r.), fapt ce întăreşte ipoteza că unul dintre cadavrele carbonizate ar fi al proprietarului maşinii. 

Cadavrele găsite în maşina incendiată au fost trimise la morgă pentru necropsie şi aflarea identităţii persoanelor carbonizate. Potrivit anchetatorilor, cel mai probabil este vorba despre un dublu asasinat. „Avem două cadavre carbonizate, găsite într-o maşină incendiată. Se fac cercetări în vederea stabilirii identităţii victimelor şi a cauzei morţii. În funcţie de cauza morţii, avem şi variante de anchetă, adică dacă moartea a fost violentă şi anterioară incendierii. Luăm în calcul toate variantele de producere a deceselor. Autoturismul a fost identificat, aparţine unei firme din Bulgaria, iar posesorul acestuia este un cetăţean din Filiaşi. S-au prelevat probe din toate compartimentele maşinii şi se fac verificări. Am început verificările cunoscuţilor posesorului maşinii. Familia spune că acesta (bărbatul carbonizat – n.r.) nu a venit acasă seara trecută (luni seară – n.r.), dar nu putem spune cu certitudine pentru că abia am început verificările. Expertiza tehnică auto a fost dispusă, au început şi necropsiile, analizele“, a declarat Fănică Cercel, procuror la Parchetul Drobeta Turnu Severin. Familia posesorului maşinii nu a vrut să dea ochii cu presa şi a ieşit pe o uşă lăturalnică din clădirea Parchetului.

Eugen Măruţă, Alin Ghiciulescu


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS