Curtea Constituţională a României (CCR) a decis ieri că este constituţională modificarea Legii de organizare şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţă dacă nu se aplică un an de la data intrării în vigoare. „CCR, cu majoritate de voturi, decide că respinge obiecţia de neconstituţionalitate (…) şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii“, se arată în minuta deciziei. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.
PDL a sesizat Curtea la începutul lunii iunie în cazul proiectului de lege privind scăderea pragului de prezenţă la referendum.
În 29 mai, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul privind modificarea Legii referendumului, în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
Ioan Chelaru (PSD): Nu renunţăm la referendumul privind revizuirea Constituţiei, în ciuda deciziei CCR
Decizia Curţii Constituţionale cu privire la modificarea Legii referendumului este o nouă soluţie din prea multele soluţii discutabile ale CCR, a declarat ieri, senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei.
„Nu mi se pare firesc ca o lege să fie declarată constituţională şi să se aplice peste un an. Sper să aibă argumente CCR. Nu vreau însă să fac legătura între votul din comisiile juridice pentru judecătorii CEDO şi această decizie, deşi există multe voci care fac aceste lucruri. Aştept motivarea, deocamdată nu mă pronunţ pe fond“, a afirmat senatorul PSD, Ioan Chelaru.
Vicepreşedintele comisiei pentru revizuirea Constituţiei a adăugat că decizia CCR nu înseamnă că USL va renunţa la proiectul de revizuire a Constituţiei.
„Probabil ne vom gândi la alte strategii, pentru că în final vom ajunge tot la referendum. Este greu să ai cvorum de participare de 50 la sută. Nu amânăm referendumul, nu ai cum să faci asta, dar sigur va fi o strategie care se va discuta în USL“, a declarat Ioan Chelaru.