Inainte cel putin stiai o socoteala: una, doua, trebuia sa multumesti din inima partidului. Puneai mina pe niste pui la „Alimentara“ din colt, multumeai din inima partidului. Faceai rost de un covor refuzat la export sau de un televizor color, iar multumeai din inima partidului. Si uite-asa o duceam numai in multumiri de origine cardiaca; si, ca desert, multumeam, tot din aceeasi regiune anatomica, si conducatorului iubit, de parca viata ne era daruita ca o pomana.
Si numai citeodata, in tine, cu mare frica, dar cu valoare terapeutica eficienta, injurai partidul unic; tot din inima. Unii, mai curajosi, chiar isi imaginau ca-l injura. Acestia s-au numit apoi „dizidenti“ sau „marginalizati“.
Astazi, aparent, lucrurile
s-au complicat. Caci ar trebui sa multumim din inima partidelor si conducatorilor iubiti. De unde insa atita inima? Noroc ca, la fel ca altadata, ba, si mai si, nu avem nici un motiv s-o facem. Cit priveste injuraturile, ca remediu terapeutic, oricit de multilateral dezvoltate si directionate ar fi, tot ar fi meritate, caci unele partide n-au facut nimic, iar altele au facut prea multe.
Om duce noi, romanii, lipsa de multe, dar de partide ba! Si, cu toate ca avem destule partide, ele continua sa se inmulteasca precum bacteriile. Si sint la fel de daunatoare. Unele se inmultesc prin scizioparitate, adica in sinul calduros al unui partid apare o fractiune, sau mai precis, o fractura de ciolan, in urma careia, printr-un proces de clonare, apare o aripioara care se transforma intr-un partid second hand si care imediat se declara singurul, cel mai, cel asteptat din totdeauna. O data cu noul partid apar si noi conducatori iubiti, dintre cei cu termenul de valabilitate de mult expirat, dar care, reesapati, reconditionati, coafati si pomadati, se prezinta ca fiind singurii, cei mai, unicii s.a.m.d.
Alte partide se dezvolta prin fenomenul de absorbtie. Ele aduna partide si persoane fizice asa cum sefii lor aduna case. Conceptiile politice ale nou-venitilor nu conteaza, daca ei au suficiente resurse financiare care sa le mascheze. De fapt, conceptia tuturor este aceeasi: cu ajutorul partidului nostru drag in parlament sau la vreun minister, la batrinete poti ajunge sa dormi la Ambasada din Paris.
Dar cel mai dorit lucru este acela de a deveni parlamentar.
Parlamentul este singura institutie din Romania in care poti fi prezent chiar si cind esti absent si in care dormitul in timpul serviciului este considerat actiune patriotica si este foarte bine remunerat.
Dar la drept vorbind, poate n-ar trebui sa ne preocupe prea mult partidele, chiar daca ele sint niste SRL-uri parazitare, care traiesc din iluziile si sperantele noastre.
Ceea ce trebuie sa ne ingrijoreze cu adevarat este lipsa oricarei perspective sau alternative. Caci oricare din partidele noastre, fie ca sint la putere, fie in anemica si insipida opozitie, nu prezinta suficienta garantie morala sau profesionala.
Multumim din inima partidelor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei