6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDan Voiculescu, complice la şantaj?

Dan Voiculescu, complice la şantaj?

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, a fost pus sub acuzare ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul Antena TV Group – RCS&RDS, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj.
Dan Voiculescu a fost chemat ieri la DNA, unde a stat două ore, fiindu-i adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub învinuire în dosarul în care directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.
„Probatoriul administrat până în prezent a relevat implicarea învinuitului Voiculescu Dan în activităţile desfăşurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin. Concret, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă, atât de către inculpat, cât şi de către fiica sa, Voiculescu Camelia, fiecare demers care era realizat în scopul de a se încheia contractul mai sus menţionat. De asemenea, Voiculescu Dan i-a precizat lui Alexandrescu George Sorin că materialele compromiţătoare ar trebui să fie difuzate şi pe alte căi mediatice decât posturile de televiziune şi i-a indicat să manifeste precauţie cu ocazia întâlnirilor şi discuţiilor cu partea vătămată“, declară DNA.
Potrivit unui comunicat remis Agerpres, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-a constrâns pe Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.  
Anterior, în acelaşi dosar au fost puşi sub învinuire preşedintele Intact Media Group, Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi persoanele juridice SC Antena Group SA, Antena 3 şi SC Intact Publishing SRL.
„Eu nu am nici o treabă cu dosarul ăsta, de nici un fel. Ca atare, lucrurile sunt puţin complicate. (…) Este o încercare de intimidare a presei. Încercare care de mult este dorită. Nu avem de a face cu nici un şantaj. Este un conflict comercial între Antena Group şi RCS, conflict care durează de şase ani şi nu are nici o legătură cu penalul. Este un conflict comercial, e adevărat că pe mulţi bani“, a spus Dan Voiculescu, după ce a fost audiat la DNA.

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară şi CNA cu privire la campania de presă declanşată de Antena 3

Secţia pentru procurori a CSM a hotărât ieri sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la promovarea de postul Antena 3 a unor afirmaţii de natură a aduce atingere independenţei justiţiei şi a procurorilor DNA, în contextul în care postul a fost pus sub acuzare pentru complicitate la infracţiunea de şantaj.
„Începând cu 25 iunie 2013, prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum şi a publicaţiilor on-line DC News şi lumeajustiţiei.ro, au fost promovate unele mesaje cu caracter denigrator la adresa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a instituţiei Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a sistemului judiciar în ansamblul său, în contextul extinderii cercetărilor efectuate de către această structură de Parchet, şi începerii urmăririi penale faţă de persoana juridică SC Antena 3 SA, în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de şantaj“, se arată în hotărârea adoptată ieri de CSM.
„Secţia pentru procurori apreciază că elemente din mesajul public al reprezentanţilor postului de televiziune Antena 3, audiaţi ca martori în cadrul acestei proceduri penale, a moderatorilor, precum şi a celorlalţi invitaţi aflaţi în raporturi contractuale cu instituţiile trustului Intact sau colaboratori constanţi ai emisiunilor postului de televiziune Antena 3, au fost concertate în sensul evident de a decredibiliza profesional şi instituţional procurorii din cadrul DNA, de a acredita ideea unei comenzi politice în legătură cu o anchetă penală aflată în derulare, în care instituţia Antena 3 are calitatea de inculpat şi de a submina şi sfida – atât prin limbaj, cât şi prin atitudine – autoritatea judecătorească ca putere a statului consacrată constituţional“, susţine CSM.
CSM mai arată că demersul iniţiat de moderatorii şi invitaţii din cadrul emisiunilor de la Antena 3, precum şi de publicaţiile DC News şi lumeajustiţiei.ro este de natură „a altera încrederea societăţii în actul de justiţie şi de a genera presiuni nepermise asupra procurorilor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS