4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateApocalipsa după Rasputin - 23 august 2013

Apocalipsa după Rasputin – 23 august 2013

Grigori Rasputin, un celebru mistic rus care a avut o influenţă enormă asupra familiei ultimului ţar rus Nicolae al II-lea, a făcut unele profeţii despre viitor, dintre care unele chiar s-au îndeplinit. Supranumit „călugărul nebun“, el a prezis, între altele, că sfârşitul lumii va veni pe 23 august 2013, relata ieri portalul rus Psyteh.
Rasputin este cel care a prezis venirea noii puteri în Rusia imperială şi că vor fi „munţi de oameni ucişi“, printre care nobili importanţi. „Apa din râul Neva se va păta cu sângele lor“, spunea el într-o faimoasă predicţie, înainte ca puterea bolşevică să masacreze cea mai mare parte a aristocraţiei ruse, inclusiv întreaga familie a ţarului Nicolae al II-lea. Ce-i drept, familia ţarului a fost ucisă la Ekaterinburg, în Urali, departe de Sankt Petersburg.
Tot el, dacă ar fi să dăm crezare legendelor, a profeţit represiunile staliniste din anul 1937, ce aveau să se întâmple la o distanţă de 25 de ani şi „trei luni“ după lovitura de stat bolşevică din 1917.
Rasputin a anticipat chiar şi împrejurările morţii sale şi a vorbit explicit despre ele. Dacă avea să fie ucis de „simpli tâlhari dintre ţăranii ruşi“, ţarul Nicolae putea să nu-şi facă griji pentru soarta sa şi urmaşii săi ar fi fost la putere „o sută de ani sau mai mult“. În cazul în care Rasputin avea să fie asasinat de nobilime – de „rude ale ţarului“ -, atunci viitorul Rusiei şi al familiei imperiale avea să fie teribil. Nobilii aveau să fie nevoiţi să fugă din ţară, iar dintre „rudele ţarului“ nimeni nu ar mai fi fost lăsat în viaţă, a profeţit Rasputin cu puţin timp înaintea ca „urgia roşie“ să se abată asupra Rusiei ţariste.
Grigori Rasputin a prezis şi evenimente îngrozitoare ce ţin de viitorul planetei: „Cutremurele vor deveni mai frecvente, apa şi pământul se vor deschide şi vor absorbi oameni şi obiecte. Oamenii se vor uita la violenţa de zi cu zi în apropierea casei lor, pentru că omul va deveni din nou fiară şi ca orice animal va ataca sau va fi atacat. Aceşti oameni nu vor şti să facă distincţie între bine şi rău…“.
Călugărul rus a profeţit şi în legătură cu o altă nenorocire – „o furtună teribilă“ – care se va produce la 23 august 2013. „… Focul va înghiţi toată viaţa de pe uscat, iar după această viaţă nu va mai exista şi se va instala o linişte de mormânt“.
Conform previziunilor lui Rasputin, în acest timp ar trebui să revină Iisus Hristos pe Pământ ca să-i avertizeze şi să-i aline pe oameni în legătură cu dezastrul iminent, după care se va înălţa din nou la cer.
„Când timpurile se vor apropia de beznă, iubirea oamenilor se va transforma în vegetaţie uscată. În deşertul acelor vremuri vor creşte doar două plante – planta câştigului şi cea a iubirii de sine. Florile acestor plante vor fi luate drept flori de dragoste, în timp ce omenirea în acest timp blestemat se va fi scufundat într-o indiferenţă totală“, mai prezicea Rasputin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS