8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieRomii, convinşi să îşi dea copiii la şcoală

Romii, convinşi să îşi dea copiii la şcoală

Inspectorul şcolar general din Gorj, Ion Işfan, îşi va trimite subalternii în comunităţile de romi din judeţ pentru a-i convinge pe părinţi să îşi dea copiii la şcoală. Işfan susţine că cei mai mulţi copii care nu sunt cuprinşi într-o formă de şcolarizare sunt de etnie romă. De vină sunt părinţii, care încă nu sunt convinşi de beneficiile pe care educaţia le poate avea asupra micuţilor, mai ales dacă ajung în unităţile de învăţământ de la o vârstă fragedă. Pentru ca romii să fie trimişi de mici la şcoală, între asociaţiile de romi din Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost semnat un parteneriat, în baza căruia în perioada imediat următoare vor fi organizate întâlniri în mai multe localităţi, în urma cărora se doreşte ca părinţii să îi aducă pe micuţi la şcoală. În momentul de faţă, după cele două etape de înscrieri, au mai rămas disponibile 175 de locuri. În prima etapă au fost înscrişi 2.700 de elevi, iar în a doua etapă, 125. Cei mai mulţi părinţi care nu şi-au înscris micuţii în cadrul unei unităţi de învăţământ sunt de etnie romă.

Încă o sesiune de înscrieri

Potrivit lui Ion Ișfan, inspectorul general școlar, de la 1 septembrie, inspectorii vor merge din casă în casă pentru a-i determina pe romi să își trimită copiii la școală. Inspectoratul Școlar Gorj organizează o nouă etapă de înscriere în luna septembrie pentru ca toţi copiii să fie înscrişi: „Aşa cum ajutăm toţii copiii, adică pe cei care fac şase ani până la 31 august 2013, să fie înscrişi în clasa pregătitoare, aşa facem şi cu cei ai familiilor rome din judeţ. Avem două parteneriate semnate şi vom merge din casă în casă pentru a discuta cu oamenii pentru a-şi înscrie copiii la şcoală. Trebuie să ştie de beneficiile acestui lucru şi ce înseamnă pe termen lung pentru viaţa acelui copil faptul că merge la şcoală de mic. Toţii copii care au vârsta potrivită vor fi înscrişi obligatoriu în clasa pregătitoare. Noi colaborăm bine cu romii şi avem un inspector de specialitate care se ocupă de problemele lor. Toţi copiii de şase ani din Gorj trebuie să se regăsească printre elevii ciclului primar, în clasa pregătitoare”, a declarat Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS