19 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Bancnotă falsificată descoperită la PTF Calafat

Dolj: Bancnotă falsificată descoperită la PTF Calafat

Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, au depistat ieri un bărbat care intenţiona să achite taxa de pod cu o bancnotă falsă. Bărbatul, un cetăţean bulgar în vârstă de 55 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul unui autoturism marca Opel. După efectuarea controlului de frontieră, şoferul autoturismului, intenţionând să plătească taxa de pod, i-a înmânat lucrătorului de la casa de taxare o bancnotă de 10 euro care prezenta suspiciuni de fals. Bulgarul a declarat că nu ştia că bancnota este falsă şi că o are de la un cetăţean român, procurând-o în urma unui schimb valutar efectuat la un târg din localitatea Poiana Mare. Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă pentru continuarea cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unei monede de hârtie străine falsificate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS