Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc a purtat astăzi discuţii cu experţi ai Comisiei Europene (CE) şi din statele membre ale Uniunii Europene, în cadrul misiunii de evaluare efectuate în România în perioada 23-27 septembrie 2013. La reuniunea de lucru au participat, de asemenea, secretarii de stat Simona-Maya Teodoroiu şi Ovidiu Puţura, secretar de stat, precum şi echipa tehnică a ministerului care gestionează domeniile vizate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).
În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte referitoare la procesul de modificare a Constituţiei, independenţa justiţiei şi integritatea sistemului judiciar, implementarea noilor coduri, implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, elaborarea noului document strategic de dezvoltare a sistemului judiciar.
Ministrul Justiţiei a trecut în revistă principalele măsuri întreprinse în ultimele luni în domeniile circumscrise condiţionalităţilor Mecanismului de cooperare şi verificare, precum: finalizarea procesului de adoptare în Parlament a pachetului legislativ în materie penală; dialogul instituţionalizat cu societatea civilă în domeniul justiţiei; asigurarea resurselor necesare finanţării sistemului judiciar; adoptarea, de către Guvern, a proiectului de lege privind eliminarea dreptului magistraţilor condamnaţi pentru fapte de corupţie de a beneficia de pensii de serviciu; asigurarea stabilităţii conducerii la vârful Ministerului Public şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; continuarea implementării Strategiei naţionale anticorupţie; crearea premiselor pentru înfiinţarea Tribunalului Comercial Bucureşti; aprobarea finanţării pentru demararea proiectului Justice district; lansarea dezbaterilor publice asupra Codului insolvenţei şi prezentarea sa în Guvern; elaborarea unui prim proiect al Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar.
Pe parcursul misiunii, delegaţia de experţi ai CE şi ai statelor membre va avea întrevederi cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (inclusiv Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii), ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Agenţiei Naţionale Anticorupţie, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. De asemenea, delegaţia de experţi va efectua o vizită în teritoriu, unde are programate întrevederi cu reprezentanţi de la nivel local ai instituţiilor implicate în procesul de reformă a sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei.