Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ din Craiova a găzduit ieri simpozionul internaţional pe tema „Poezia de astăzi, încotro?“. La eveniment s-au lansat şi o serie de volume ale unor mari scriitori contemporani din Europa.
În a doua zi a Festivalului Internaţional de poezie „Mihai Eminescu“ a avut loc simpozionul internaţional „Poezia de astăzi, încotro?“, la deschiderea căruia preşedintele Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“, Ion Deaconescu, a oferit Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ premiul pentru excelenţă politică. În continuare, mai mulţi poeţi ai vremii, veniţi din 13 ţări în Craiova, au vorbit despre viitorul poeziei şi rolul acesteia în viaţa omului. Unul dintre cei mai importanţi creatori de poezie din lume, scriitorul spaniol Justo Jorge Padron, a susţinut în cadrul simpozionului: „Cartea este un simbol al frumuseţii şi al inteligenţei omului. Istoria omului este ceea ce putem numi dezvoltarea spirituală a omului, iar dezvoltarea umană a atins apogeul atunci când a putut face din limbaj un limbaj poetic. Noi, poeţii, ne-am adunat aici pentru a ne exprima prin intermediul cuvântului şi pentru a crea o imagine artistică prin intermediul poeziei. Această reuniune a poeţilor pe care Ion Deaconescu a convocat-o este o reuniune a sensibilităţii omului la nivel mondial, care luptă pentru frumuseţe“.
A doua parte a programului a fost dedicată lansării a trei volume. Spaniolul Justo Jorge Padron şi-a lansat volumul „Capcana timpului“. Al doilea volum este „Ieromonahul Macarie, tipograf român (1508-1512)“, scris de Arhimandrit Veniamin Micle, urmat de poetul Nedeljko Terzic, care şi-a prezentat cartea „Vestigii prin pieţe“.