Pentru oamenii cu dizabilităţi, să meargă dintr-o parte în alta a oraşului este un adevărat chin. Ei sunt marginalizaţi când este vorba de accesul în instituţii sau, pur şi simplu, de mersul pe stradă, pentru că nu există rampe care să îi ajute. Pentru ei, taxiul este un mijloc de transport interzis pentru că în oraş există o singură maşină dotată special, de existenţa căreia nu ştiu nici măcar dispecerele firmelor de taxi.
Persoanele dependente de căruciorul cu rotile trec printr-o adevărată aventură dacă au curajul să iasă din casă şi, cu atât mai mult, dacă vor să meargă cu mijloacele de transport în comun. În Craiova sunt 2.685 de persoane cu handicap fizic, dintre care foarte multe în stadiu grav, adică în scaun cu rotile. Neputinţa de a se ridica din scaunul care îi ţine prizoneri naşte de cele mai multe ori în sufletul lor frustrare şi lacrimi. Dacă pentru noi, oamenii normali, taxiul este disponibil la orice oră din zi şi din noapte, pentru ei, o plimbare cu taxiul până la doctor sau în altă parte înseamnă umilinţă şi chin.
O maşină pentru persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă rampă pentru cărucior, uşi culisante, spaţiu mare în spate şi centuri de siguranţă speciale.
Pentru aceşti oameni a fost dată şi Legea nr. 448 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2006, iar potrivit alineatului 2 din articolul 64 al acestei legi, „transportatorii autorizaţi care desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant“. De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, alineatul 3, „se consideră discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers“.
Taximetriştii însă habar nu au de existenţa acestei legi şi strâmbă din nas atunci când îi întrebi dacă au auzit de ea: „Nu ştiu nimic de această lege, nu am auzit niciodată de aşa ceva. Nu avem la firmă nici o maşină care să fie aşa cum spuneţi dumneavoastră. Contează să vină bani cât mai mulţi, nu îi interesează pe ei să aibă aşa ceva la firmă. Eu mai am o jumătate de oră şi termin serviciul. Nu mă interesează, îmi fac treaba şi atât“, spune Lucian Ţolovici, un taximetrist care îşi aminteşte că doar în filme a văzut aşa ceva.
O singură maşină dotată pentru 2.685 de persoane cu handicap fizic
Schimb firma de taxi şi întreb alt şofer, poate aici găsesc pe cineva care a auzit de Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Ghinion, însă! Ionel Gumolea lucrează de ceva timp ca şofer de taxi, dar când îl întreb dacă ştie de această lege face ochii mari şi se lasă pe spate în scaun: „Nu există la noi nici o maşină cu astfel de dotări. Parcă am auzit de aşa ceva“.
Când aude despre ce este vorba, Nicolae Stănică îmi spune pe un ton răstit: „Nu există aşa ceva. Nu ştiu eu de nici o lege, dar cred că nu se poate respecta legea asta pentru că nu ai cum să faci o astfel de maşină. Nu se poate aşa ceva nici la noi, nici în lume“, spune taximetristul, care refuză categoric să se gândească la faptul că oamenii în cărucior ar putea beneficia de o astfel de maşină.
Şeful Camerei Taximetriştilor craioveni, Nistor Duval, declară în legătură cu această situaţie: „În Craiova avem o maşină dotată pentru persoanele cu dizabilităţi, este vorba despre un Logan MCV pe care l-am transformat în funcţie de ceea ce cere legea. Maşina aparţine unei firme şi o avem de trei-patru ani. Este singura maşină din oraş cu dotări speciale“.
Calvarul prin care trec oamenii care au ajuns să depindă de un scaun cu rotile şi sentimentul de izolare prin care aceştia trec nu sunt cunoscute decât de ei şi de apropiaţii lor. Există o lege, o lege însă cu care aceşti oameni mor în mână pentru că în oraş există o singură maşină pentru 2.685 de oameni. Maşină de care nu pot beneficia pentru că nici un dispecer nu ştie de existenţa ei, ca să le-o poată trimite.
„Nu ştiu de nici o lege. Nu avem nici o maşină aşa cum îmi spuneţi“
M-am pus în situaţia unui om care nu se poate mişca şi este dependent de membrii familiei. Am sunat la firmele de taxi din oraş ca să fac comandă pentru o maşină special utilată pentru persoanele cu handicap fizic. „Nu avem“, a fost răspunsul pe care mi l-au dat dispecerele de la toate firmele. Una dintre operatoare mă pune să repet întrebarea, pentru că nu înţelege de ce maşină am nevoie: „Nu înţeleg la ce maşină vă referiţi. Nu avem ce cereţi dumneavoastră“, îmi spune femeia pe un ton plictisit. Îi repet întrebarea şi îi explic că există şi o lege pentru aşa ceva, dar pe acelaşi ton de lehamite îmi trânteşte alte cuvinte: „Nu ştiu de nici o lege. Nu avem nici o maşină aşa cum îmi spuneţi“.
O altă dispeceră, la o altă firmă de taxi, când aude de situaţia mea îmi vorbeşte cu milă, dar când o întreb de maşină îmi spune că nu au aşa ceva în dotare şi nici nu a auzit că ar exista vreo lege în vigoare. Şi îmi spune singura soluţie: „Numai pe bancheta din spate vă putem transporta şi căruciorul îl băgăm în portbagaj. Asta e singura soluţie. Altcumva nu putem face“.
Faptul că nu şi-au adaptat o maşină pentru persoanele cu nevoi speciale este din cauză că există foarte puţine cereri de acest gen. Într-un fel au dreptate, dar ce vină pot avea oamenii, care şi aşa sunt loviţi de soartă, că sunt nevoiţi să meargă măcar la un control medical?
Amenzile pentru cei care nu au, pe lângă celelalte maşini care operează în regim taxi, şi una special dotată cu o rampă sau un fotoliu rulant, pentru persoanele cu handicap locomotor, sunt cuprinse între 6.000 şi 9.000 de lei.
Am sunat la Primăria Craiova pentru a lua un punct de vedere oficial şi pentru a întreba dacă aceste amenzi au fost aplicate vreodată şi la noi în oraş. Viceprimarul Mihail Genoiu a fost în şedinţe şi nu a putut transmite nici o declaraţie, urmând să trimită un răspuns în zilele următoare.
