Scriitorul spaniol Justo Jorge Padron, proaspăt câştigător al Marelui Premiu pentru poezie la Festivalul Internaţional de poezie „Mihai Eminescu“ din Craiova, a acordat un interviu pentru GdS, în care a dezvăluit secretul din spatele succesului.
Gazeta de Sud: Sunteţi o personalitate a culturii spaniole, cărţile dumneavoastră – poezii, eseuri – fiind traduse în peste 45 de limbi, inclusiv în română. La Craiova aţi lansat „Capcana timpului“, volum care a apărut în acest an la o editură din Craiova. De ce aţi preferat să fie publicată această carte la Craiova?
Justo Jorge Padron: Marin Sorescu împreună cu Omar Lara, un poet chilian, mi-au tradus în limba română prima antologie de 250 de pagini. „Los circulos del Infierno“, altă carte a mea a fost tradusă în limba română de Carolina Ilica și Ion Dumitru, carte tradusă în 35 de limbi. Am ales să lansez volumul „Capcana timpului“ la Craiova pentru că aici am primit „Marele premiu pentru poezie“, care m-a bucurat foarte mult.
GdS: Aţi obţinut numeroase premii atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Puteţi să menţionaţi câte premii aţi luat până acum?
J.J.P: Am primit 50 de premii internaţionale şi 15 naţionale, premii acordate în 22 de ţări. În Suedia, am primit cinci premii, în România două, şi anume Premiul „Nichita Stănescu“ şi premiul de la Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“. Sunt ţări în care am obţinut multe premii, spre exemplu, din Macedonia am zece premii. De asemenea, în Statele Unite ale Americii, în Chile, în Senegal, în Australia. Am premii de pe toate cele cinci continente. Mai am premii şi în Asia, în China, în Japonia şi în India.
GdS: De-a lungul carierei dumneavoastră, aţi fost distins cu premii importante naționale (Spania) și internaționale. Participaţi în aceste zile la un festival internaţional de poezie din România, la Craiova, prilej cu care aţi fost distins cu cel mai important premiu al festivalului. Îl aşezaţi, ca importanţă, alături de celelalte premii câştigate în lume?
J.J.P: Pentru mine este foarte important acest premiu şi mă atinge la suflet, ştiind că este primul premiu acordat la Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“ din Craiova, ceea ce mă bucură mult.
GdS: L-aţi cunoscut pe marele nostru poet, Marin Sorescu, aţi fost şi în Craiova în urmă cu mai bine de trei decenii. Sorescu v-a luat un interviu la Madrid în 1982 şi l-a publicat şi într-o carte apărută în Craiova în 1985, „Tratat de inspiraţie“, sub titlul „Justo Jorge Padron – un optimist incurabil“. Totodată, în cartea amintită au fost publicate şi vreo zece poezii ale dumneavoastră. Povestiţi-ne despre întâlnirile cu marele Marin Sorescu.
J.J.P: Marin Sorescu mi-a fost un foarte bun prieten, am călătorit mult cu el, l-am invitat în Spania, în Madrid şi în Insulele Canare. Marele poet român Marin Sorescu a fost în anul 1982 în Spania la „Congresul mondial al poeţilor“, eu fiind organizatorul acestui congres. Ultima dată când l-am văzut a fost la Berlin, la un festival de muzică. Acum 30 de ani, în 1983, am fost şi eu în Craiova la invitaţia lui Marin Sorescu. Era un poet magnific, un mare geniu, avea o ironie ascunsă, dar nu una rea, ci una simpatică, cu care te atingea şi cu care nu te putea supăra niciodată. Era un om foarte original şi avea simţul umorului foarte bine dezvoltat. Bunul meu prieten, acum 30 de ani când l-am cunoscut, a fost primul care mi-a tradus prima carte în limba română. Marin Sorescu avea două lucruri singulare. Când eram cu el, ironia lui producea foarte multe râsete în jur, iar alt lucru foarte personal era că atunci când ne întâlneam la masă lua serveţele şi începea să deseneze pe ele. Am la mine acasă foarte multe şerveţele pe care Marin Sorescu şi-a lăsat amprenta.
GdS: Cum găsiţi oraşul Craiova după 30 de ani?
J.J.P: Impresiile pe care mi le-a lăsat oraşul Craiova sunt asemănătoare unui om care se uită în oglindă după 30 de ani şi îşi zice: „Ce bătrân sunt!“. Când am venit prima dată în acest oraş, prietenii mei îmi spuneau că sunt un om atletic, tânăr şi frumos, dar acum, după 30 de ani, m-am transformat, am devenit un om invizibil, nici femeile nu mă mai privesc.
GdS: Cum vi se pare Craiova de astăzi, oraş care şi-a depus candidatura pentru Capitală Culturală Europeană în 2021?
J.J.P: Aşa cum am spus şi în faţa doamnei primar, în faţa presei şi a televiziunii, susţin această idee şi mi se pare una foarte bună că oraşul Craiova tinde să devină Capitală Culturală Europeană. Pentru a ajuta oraşul în acest sens, propun ca toţi poeţii care am participat la acest festival să scriem despre acest lucru, fiind unul foarte frumos şi foarte important pentru Craiova. Oamenii care au crezut că oraşul Craiova poate fi Capitală Culturală Europeană au vrut să îndrepte toată atenţia asupra acestui oraş, nu doar ţărilor din Europa, ci din întreaga lume. Prin faptul că oraşul Craiova aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană, datorită trecutului său şi a viitorului promiţător, îşi poate dubla astfel capacitatea turistică, turismul cultural devenind cel mai important. De aceea, consider că Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“ este esenţial pentru că atrage după sine intelectualismul în Craiova. Cred că acest festival va aduce în fiecare an mulţi poeţi importanţi care atunci când se vor întoarce la ei în ţară vor avea ce să scrie despre Craiova. Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“ creează ideea de bulgăre de zăpadă care, atunci când se rostogoleşte, informaţia culturală se răspândeşte peste tot în lume. Dacă, din păcate, acest festival nu va mai exista, Craiova va avea mult de suferit, pentru că în felul acesta s-ar rupe multe legături din afara ţării, ceea ce ar duce la o decădere culturală a oraşului. Am vorbit despre toate aceste lucruri şi cu doamna primar, Lia Olguţa Vasilescu, şi i-am spus că este foarte important să sprijine acest festival dacă ea chiar vrea ca oraşul Craiova să devină Capitală Culturală Europeană în anul 2021 şi pentru a ajuta acest lucru, ar trebui să dubleze sau să tripleze numărul poeţilor pe care îi invită la diferite evenimente.
GdS: Timp de opt ani aţi practicat meseria de avocat. Cum v-aţi hotărât să renunţaţi la avocatură în favoarea poeziei?
J.J.P: Am lucrat ca avocat timp de opt ani, dar niciodată nu am fost un mare avocat. Eram doar un simplu avocat, dar unul onest. Cum turismul, la momentul respectiv, era nordic-scandinavic, eu fiind un specialist în poezia scandinavă şi pentru că vorbesc aceste limbi foarte bine, biroul meu avea mai mulţi clienţi decât biroul celor mai importanţi avocaţi ai timpului. După ce ajunsesem să lucrez câte 12-14 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, în singurele mele zile libere, am ajuns la concluzia că este o meserie mult prea solicitantă pentru mine. Atunci mi-am zis: „Ce vrei să fii tu, un mare poet sau un avocat milionar?“. Bineînţeles că vocaţia mea era poezia şi nu mi-a fost deloc greu să aleg între cele două. Momentul când am renunţat definitiv la cariera de avocat a fost când am câştigat Premiul Internaţional al Academiei Suedeze din Stockholm.
GdS: Aţi renunţat la meseria de avocat chiar dacă câştigaţi mai mulţi bani decât ca poet. Povestiţi-ne despre alegerea pe care aţi făcut-o.
J.J.P: Ca avocat câştigam de 20-30 de ori mai mult decât ca un simplu poet. Dar este la fel ca atunci când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie săracă şi frumoasă pe care o alege în defavoarea unei femei urâte şi bogate. În momentul în care am renunţat la meseria de avocat, tatăl meu mi-a spus că fac o mare greşeală şi că, devenind poet, o să ajung un decăzut social. I-am spus că nu o să renunţ la vocaţia mea de poet, pentru că aici nu este vorba de afaceri, ci de iubirea faţă de poezie, promiţându-i că nu o să-i cer niciodată bani. Tatăl meu a murit acum zece ani şi chiar m-am ţinut de cuvânt şi niciodată nu i-am cerut vreun ban. Eu întotdeauna am fost dezinteresat. Probabil şi pentru că provin dintr-o familie foarte bogată şi niciodată nu am dus lipsa banilor. Bunicul meu era multimilionar şi controla tot comerţul. O întâmplare pe care nu o s-o uit niciodată este de când aveam cinci ani şi am mers cu bunicul meu la frizer. Pe vremea aceea preţurile erau foarte mici pentru tuns. Îmi amintesc că tunsul costa trei pesetas şi eu i-am dat frizerului cinci pesetas. Deci, i-am lăsat doi pesetas bacşiş. Bunicul meu, care era multimilionar, i-a lăsat bacşiş doar o peseta. Atunci, frizerul l-a întrebat pe bunicul meu: „De ce dumneavoastră mi-aţi lăsat numai o peseta bacşiş, iar nepotul dumneavoastră, atât de mic, îmi lasă două pesetas bacşiş“, iar bunicul i-a răspuns: „Da, dar el are un bunic bogat“.
GdS: Una dintre pasiunile dumneavoastră a fost tenisul şi aţi renunţat la acest sport tot pentru poezie. Totuşi, în timpul liber, mai practicaţi vreun sport?
J.J.P: Acum, la această vârstă, nu mai pot decât să mă plimb în fiecare seară, după cină prin cartierul meu. Până la 60 de ani am avut aceeaşi greutate, eram un om atletic, mergeam la sala de forţă, chiar făceam mult sport. Dar acum, nu mă mai preocupă aspectul meu fizic, pentru că nu sunt un actor pentru care să conteze foarte mult imaginea. De acum deja începe bătrâneţea mea şi nu mă mai interesează să atrag atenţia nici unei femei, iar dacă vreo femeie mă doreşte, să mă iubească pentru inteligenţa mea.
GdS: În încheiere, ce mesaj aveţi pentru craioveni?
J.J.P: Ceea ce vreau eu să le spun locuitorilor Craiovei este să susţină Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“ şi să facă din acest oraş unul intelectual. Pentru că această urbe tinde să devină Capitală Culturală Europeană, cred că acest festival este foarte important pentru că ridică oraşul la nivel cultural. Susţin Festivalul Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu“ şi mă bucur mult că am fost invitat şi că i-am fost alături bunului meu prieten, Ion Deaconescu.
