Vineri, 04 octombrie, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul „I.S.U. „Drobeta” va organiza, în localitatea Gârla Mare, o acţiune de informare preventivă a cetăţenilor privind prevenirea incendiilor izbucnite în locuinţe.
Acţiunea se va desfăşura în cadrul controlului de prevenire planificat în localitatea Gârla Mare şi va viza informarea directă a cetăţenilor privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în propriile locuinţe, mai ales în perioada rece a anului, când riscul de izbucnire a incendiilor este mai mare. La această acţiune vor participa şi voluntari din cadrul SVSU Gârla Mare, pentru a distribui, împreună cu pompierii, pliante cu reguli de prevenire a incendiilor, iar în locurile frecventate mai mult de către cetăţeni, vor fi lipite afişe cu reguli de prevenire şi comportare pe timpul producerii incendiilor.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate, în perioada următoare, şi în alte localităţi din judeţul Mehedinţi, având ca scop creşterea informării cetăţenilor în ceea ce priveşte conştientizarea riscului de incendiu, prevenirea producerii incendiilor la locuinţe, dar şi comportamentul ce trebuie adoptat în situaţii de urgenţă. Dezvoltarea unei alianţe durabile cu societatea civilă şi implicarea acesteia într-un mod planificat în programele de informare, educare şi voluntariat , vor duce la obţinerea unor cunoştinţe solide şi a unui comportament corect de răspuns al populaţiei, la situaţiile de urgenţă.
Măsuri de prevenire a incendiilor pentru perioada sezonului rece la gospodăriile populaţiei
Având în vedere că, în această perioadă, ne confruntăm cu temperaturi destul de scăzute, probabil că mulţi dintre cetăţeni vor recurge la încălzirea locuinţelor. Din statisticile anilor trecuţi reiese că, cele mai multe incendii la locuinţe au izbucnit ca urmare a necurăţării coşurilor de fum, a folosirii acestora cu defecţiuni, dar şi ca urmare a instalaţiilor electrice folosite cu improvizaţii şi defecţiuni.
1. Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată!
2.NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia!
3.NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă!
4.Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei!
5.NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile!
6.Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa!
7.NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă!
8.Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi!
9.NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile!
10.NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice!
11.Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi!
12.NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune!