Sentiment de toamna

Imi place cimpia chiar si acum, toamna, cind mult mai frumoasa ar putea fi numai padurea. Imi place cimpia toamna, imi place toamna padurea pentru ca orizonturile lor au miez, hranindu-se reciproc. Tristetea cimpiei, toamna, are ceva magic, rotunjind pamintul sub nemarginirea ei. Si ca tot veni vorba de padure, va intreb cit de frumoasa ar fi ea, toamna, fara cimpie? Ar fi ca o statuie fara soclu, pierduta, fara orizont si fara busola. Cimpia este cea care pune in valoare marile frumuseti ale pamintului, intrecindu-se fara prejudecati, ba chiar cu aroganta, cu marea si muntele. Imi place cimpia, toamna, vreau s-o respir, s-o miros, ea este, cred, cea care stie cel mai bine sa intoarca ceasul anotimpurilor, ea este cea care stie cel mai bine sa ne faca sa intelegem viata. Ca si cerul, cimpia pare pentru noi nesfirsita, fara sfirsit vreau sa spun. Iata de ce, imbracata in toamna, putem spune despre ea ca e frumoasa. Frumoasa fara sfirsit, ne da in fiecare toamna portia de tristete. Si mai sint iarasi trist pentru ca nu mai exista povesti de toamna. Parca de o vreme incoace, in tara asta, strugurii se culeg in clandestinitate. Parca mustul ar fi marfa de contrabanda. Inceputul secolului XXI pentru romani inseamna uitarea si abandonarea traditiilor. La Bucuresti, ritualul culesului viilor ar parea mai degraba un scenariu de film SF decit o realitate. N-am auzit pe nimeni in toamna asta sa spuna ca a fost la cules de struguri. Am ajuns sa ne uitam cu ochii umezi la filmele americane – tocmai a fost unul la televiziune – care prezinta culesul viilor. Sintem in stare, buimaciti de felul in care viata isi face de cap cu noi, sa abandonam singurele mosteniri frumoase, sintem gata sa acceptam legi care sa te condamne pentru port ilegal de vie, de dragul stiintei si tehnologiei, de dragul ipocriziei din noi. Incep sa cred ca la oras nu mai sint anotimpuri, ci doar temperaturi. Mari si bolnave. Toamna si cimpia sint esentiale. Restul inseamna grade Celsius!