19 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMartin Harris: România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen

Martin Harris: România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen

Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, consideră că România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen, spunând că poziţia Guvernului Marii Britanii, exprimată în 2011, nu s-a schimbat, acesta susţinând aderarea ţării noastre la Schengen, informează Mediafax. Întrebat, azi, de jurnalişti, care este viziunea Marii Britanii despre procesul de aderare a României la Schengen şi dacă acest demers ar fi afectat, la fel ca şi MCV, de schimbările recente de procurori, Martin Harris a spus că ţara sa sprijină aderarea la Schengen întrucât România a îndeplinit condiţiile tehnice.

„Poziţia Guvernului Marii Britanii a fost exprimată în 2011 şi nu s-a schimbat: noi sprijinim aderarea României în spaţiul Schengen deoarece considerăm că România a îndeplinit condiţiile tehnice. Ştiu că alte ţări membre ale UE au ridicat consideraţii, în conexiune cu MCV, şi important pentru România este să răspundă la aceste consideraţii”, a spus Martin Harris, care marţi s-a aflat la Cluj-Napoca, unde a participat la conferinţa „Globalizarea şi noile economii” de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat, recent, răspunzând unei interpelări în Adunarea Naţională, că a discutat în două rânduri cu omologul român, Victor Ponta, spunându-i că România nu va primi un răspuns pentru Schengen până la 1 ianuarie 2014, dacă nu vor fi întrunite în totalitate condiţiile. Şeful Guvernului de la Paris a respins, totodată, orice legătură între romi şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS