Sâmbătă seară am primit un telefon de la un prieten. „Tu ai auzit ce a spus Nicolăescu la Digi?“, mă întreabă omul, medic tânăr într-un spital din Banat. „A început să cânte altă melodie. Nu mai înţeleg nimic“. Sar speriat la computer, să îl ascult pe al nostru ministru al sănătăţii.
Valsul devenise cazacioc, sala de concerte se făcuse club house, Paraziţii începuseră să rimeze pe „O mio babbino caro“. Eugen era însă neschimbat: cânta aria reformei la fel de convins, la fel de răbdător. De parcă nimic-nimic nu se schimbase.
Întâi al lui octombrie 2013 putea fi cea mai importantă zi din ultimul deceniu pentru sănătatea românilor. A fost ziua în care un ministru al sănătăţii, făcând parte dintr-o coaliţie cu 70% susţinere în parlament, urma să anunţe cea mai importantă măsură de reformă a carierei sale. Era ziua în care putea într-adevăr (şi nu sunt cuvinte mari) să facă istorie.
Cea mai importantă propoziţie pronunţată în acea zi de ministrul Eugen Nicolăescu, aflat în faţa a zeci de jurnalişti, a fost „pachetul de bază este gratuit pentru toţi cetăţenii, asiguraţi şi neasiguraţi“. În sala de conferinţe s-a iscat o uşoară rumoare: acesta urma să fie principiul esenţial al noului sistem de sănătate românesc.
Apoi, ministrul a enumerat, în faţa zecilor de microfoane şi camere, ce va conţine acest pachet de bază: „urgenţele, partea de prevenţie, medicina de familie, medicina comunitară, ambulatoriul de specialitate şi servicii de spitalizare“ (discursul încă poate fi citit pe site-ul Ministerului Sănătăţii). Era limpede: România urma să încerce să-şi reaşeze sănătatea pe un model britanic.
În zilele următoare au început discuţiile. În mintea tuturor rămăsese lipit principiul esenţial al acestei reforme, fundaţia ei: gratuitatea pachetului de bază pentru toţi, plătitori sau nu. Generozitate în teorie, dar inadaptare la realitatea unei ţări ai cărei politicieni refuză să finanţeze suficient sănătatea – spre exemplu, majoritatea serviciilor medicale sunt decontate sub preţul lor real de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Mai multe voci din sistemul medical au reacţionat critic la enunţarea acestui principiu de bază al reformei anunţate de Eugen Nicolăescu: colegi de coaliţie precum dr. Florian Popa, conducători de organizaţii profesionale, precum prof. Ecaterina Ionescu, directori ai unor spitale importante, precum dr. Monica Pop sau Dan Căpăţână, expertul în politici de sănătate al SAR, dr. Sorin Paveliu, reprezentanţi ai pacienţilor, în persoana lui Vasile Barbu.
Un cor la care s-au adăugat alte critici, şi mai nuanţate, venite din partea unor reprezentanţi ai sindicatelor medicilor, precum chirurgul Florin Chirculescu sau dr. Dan Pereţianu.
Era de aşteptat ca, în faţa tuturor acestor întrebări justificate, ministrul Eugen Nicolăescu va aduce răspunsuri argumentate sau ne va spune care vor fi noile surse de finanţare a sistemului. De ce era de aşteptat? Pentru că acelaşi ministru al sănătăţii ne povestise cât de minuţios a fost pregătită această reformă: „pachetul de servicii medicale de bază este elaborat după luni de zile de muncă de către experţii ministerului împreună cu cei mai importanţi medici din această ţară“.
În schimb, într-o sâmbătă seară, şi apoi duminică, în alte două emisiuni televizate, ministrul Eugen ne-a spus că, de fapt, noi am înţeles greşit. Ne-a spus că pachetul de bază pentru cei neasiguraţi este mai mic decât cel pentru asiguraţi. Ne-a spus că, în fapt, vor există două pachete diferite de servicii medicale (exact cum există de facto şi în prezent). Ne-a spus că valsul pe care-l cântase cu doar două săptămâni în urmă fusese preludiul unui cazacioc.
Aceste explicaţii „nu şi-ar fi avut locul dacă toţi comentatorii şi jurnaliştii ar fi înţeles pe deplin principiile de bază şi logica alcătuirii pachetului de servicii medicale de bază“ a simţit nevoia să adauge ministrul sănătăţii, într-un comunicat oficial. Cum am căzut noi toţi în greşeală: deopotrivă jurnalişti, comentatori, profesori, medici, pacienţi, experţi din societatea civilă. Cu toţii ne credeam la Festivalul Enescu, când colo dansam într-un club pe ritmuri hip-hop.
Halucinaţie în masă! Singurul lucid în sală şi în ţară: ministrul Eugen.
Ce se ascunde de fapt în spatele acestei uluitoare schimbări? De ce în doar două săptămâni ministrul Eugen a renunţat la fundaţia unei reforme pregătite în „luni de zile de muncă“? Drept răspuns primim doar învinovăţiri infantile – n-am zis asta, de fapt, tu n-ai auzit bine.
Povestea României, ţara reformelor eterne în care timpul se consumă cu explicarea inexplicabilului, continuă. O poveste de dragoste şi ură… Cu Eugen, în acest episod.
Un post-scriptum de la Andrei Pleşu: „Vreau să văd, la vârf, oameni întregi, maturi, îngrijoraţi de soarta concetăţenilor lor, angajaţi într-o competentă şi coerentă căutare de soluţii şi nu în caftul de duzină al orgoliilor lor înfierbântate“.
Vlad Mixich
HotNews.ro
