Judecătorii Curţii de Apel Craiova au hotărât vineri să mărească la zece ani de puşcărie pedeapsa primită de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în dosarul de tentativă de omor calificat. Pedepse mai mari au primit şi unul din fiii lui Bercea, dar şi soţia acestuia, acuzată de instigare la mărturie mincinoasă.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care a devenit cunoscut după ce fratele preşedintelui Traian Băsescu i-a botezat o nepoată, a fost arestat preventiv pe 20 februarie 2011, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt că şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, de 17 ani, într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt.
De pe patul Spitalului de Urgenţă Craiova, Ionuţ Anghel a povestit că, în timp ce juca biliard într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt, unchiul său, Bercea Mondial, a intrat în local însoţit de Ambasador, fiul lui. După o scurtă altercaţie, Ambasador l-a imobilizat, iar Bercea l-a înjunghiat în spate cu un cuţit. După arestarea lui Bercea, Mercedes a susţinut că din cauza… anesteziei a declarat în faţa anchetatorilor că a fost înjunghiat de unchiul său. După ce a trecut efectul anesteziei, şi-a amintit că, de fapt, fusese înjunghiat de unul dintre fiii lui Bercea, un minor de 13 ani, care nu răspunde penal. Când a fost dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru a fi audiat, Sandu Anghel, care până în acel moment fusese cercetat în zeci de dosare penale, însă scăpase basma curată de fiecare dată, a declarat: „Nu m-a arestat toată ţara şi mă arestează fraţii mei. Nişte proşti!“, a strigat Bercea Mondial, când a coborât din duba poliţiei.
Schimbarea declaraţiilor victimei şi ale altor martori din dosar nu i-a „impresionat“ pe procurori, care au dispus trimiterea în judecată a lui Bercea pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice, instigare la mărturie mincinoasă şi port de armă albă. Alături de Sandu Anghel au fost deferiţi justiţiei şi Fănica Anghel, soţia sa, dar şi unul dintre fiii acestora, Florin Anghel, zis Ambasador. Femeia a fost acuzată de instigare la mărturie mincinoasă, iar Ambasador – de comiterea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor calificat.
Pedepse mai mari la Craiova
După ce au fost trimişi în judecată, pe 22 februarie, anul trecut, Tribunalul Olt i-a găsit vinovaţi şi condamnat pe cei trei inculpaţi pentru toate capetele de acuzare. Sandu Anghel şi fiul său au fost condamnaţi la câte șapte ani şi șase luni de închisoare, iar Fănica Anghel a fost găsită vinovată pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, fiind condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare. Cei trei inculpaţi şi procurorii au făcut apel împotriva sentinţelor date de instanţă, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 6 aprilie. Vineri, judecătorii craioveni s-au pronunţat în acest dosar. Instanţa a admis apelul formulat de procurori şi a respins apelurile inculpaţilor, care s-au ales cu pedepse mai mari. Bercea Mondial a fost condamnat la zece ani de puşcărie, iar fiul său s-a ales cu opt ani de închisoare. De data aceasta, instanţa a hotărât că şi Fănica Anghel trebuie să stea după gratii pentru fapta comisă şi a condamnat-o la un an de puşcărie.
De asemenea, judecătorii au dispus ca din cei zece ani de puşcărie să se scadă perioada petrecută în arest de Bercea, de pe 20 februarie 2011 şi până în prezent.
Hotărârea Curţii de Apel Craiova nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs de inculpaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Încă o condamnare
Pe 17 aprilie, anul acesta, Sandu Anghel a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova l-au acuzat pe Bercea că, între anii 2001 şi 2005, a acordat, sub formă de avans, marfă ori împrumuturi financiare de peste cinci milioane de lei, în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi societăţile beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Acelaşi Bercea Mondial a ridicat din conturile societăţilor sale în baza unor documente fictive aproape două milioane de lei, din conturile unei societăţi comerciale dividende în valoare de 1,9 milioane de lei, iar din contul alteia – în valoare de 3,2 milioane de lei, în condiţiile în care respectivele firme au înregistrat pierderi în fiecare lună.