Firmele care au fost controlate până acum de Garda Financiară (GF) Dolj se pot întâni cu aceiaşi comisari, dar cu puteri sporite, atunci când va fi complet funcţională noua structură a ANAF, Direcţia Anticorupţie. Va fi „aceeaşi Mărie cu altă pălărie“. Direcţia Antifraudă va avea atribuţii sporite în domeniul evaziunii şi se va ocupa, în principal, de marea evaziune fiscală.
Fostul comisar-şef al GF Dolj, Cosmin Florian Gugu, a declarat, pentru GdS, că toţi comisarii fostei Gărzi Financiare s-au înscris la concurs la Direcţia Antifraudă. Vineri, 1 noiembrie, ei au susţinut proba de interviu la Bucureşti. În ultima perioadă, rămăseseră 17 comisari la GF Dolj, iar legislaţia le-a permis acestora să migreze către Direcţia Antifraudă, cu precizarea că acolo s-a dat concurs. Nu se ştie, deocamdată, dacă acei comisari acceptaţi să lucreze în noua entitate vor face naveta la Târgu Jiu, unde se află sediul pe regiune al Direcţiei Antifraudă, sau vor activa de la nivelul judeţului Dolj.
Fostul şef al GF Dolj (înainte de Cosmin Florian Gugu), Cornel Corcoveanu, a plecat din fruntea instituţiei în acest an, când a aflat că aceasta va fi desfiinţată, şi s-a mutat la Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc, care în Oltenia are două birouri – la Craiova (unde sunt şase angajaţi) şi Râmnicu Vâlcea.
Sesizările aferente Gărzii Financiare
se depun la Fisc
Cine doreşte să sesizeze organele abilitate despre firme care fac evaziune fiscală şi care nu acordă bon fiscal sau nici măcar nu au în dotare casă de marcat fiscală se poate adresa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJPF) Dolj, după ce activitatea Gărzii Financiare (GF) Dolj s-a încheiat, iar instituţia s-a desfiinţat. De la 1 noiembrie, Garda Financiară nu mai există practic, iar, potrivit legii, cele mai multe atribuţiuni ar fi preluate, sub altă formă, de Direcţia Generală Anticorupţie, care pe regiunea noastră are sediul la Târgu Jiu. Dar această direcţie nu este complet funcţională. Fostul comisar-şef al GF Dolj, Cosmin Florian Gugu, a precizat că „toate reclamaţiile adresate Gărzii Dolj pot fi transmise la Finanţe, mai exact la AJFP Dolj“. La rândul ei, directoarea AJFP Dolj, Bogdana Camelia Dragomirescu (foto), a precizat că firmele sau persoanele care fac reclamaţii pe domeniile de activitate care aparţineau Gărzii Financiare pot înregistra acele sesizări la Registratura Finanţelor, de pe strada Mitropolit Firmilian, din Craiova.