5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLiberalii si democratii au pus pe moate nervii pesedistilor

Liberalii si democratii au pus pe moate nervii pesedistilor

Prima sedinta de constituire a Consiliului Judetean Dolj a fost un fiasco total. Fara liberali si democrati nu s-au constituit cele doua treimi necesare pentru validarea noului consiliu. In loc de consilieri, in sala au fost mai multi ziaristi si invitati.

Frumos imbracati, parfumati si emotionati ca niste boboci in prima lor zi de scoala, pesedistii flancati de peremisti si umanisti si-au facut intrarea in sala de sedinte a Consiliului Judetean cu cinci minute intirziere. Ca, de, doar sint la putere acum si isi permit sa si intirzie.

Imediat a aparut la tribuna si prefectul de Dolj, Ion Calin, care a strigat catalogul. De la apel au lipsit toti cei 14 consilieri ai PNL si PD, dar si un pesedist. Ion Saceanu, fostul primar de Bailesti, a anuntat in ultima clipa ca isi da demisia din functia de consilier judetean. In locul sau va fi numit Stelian Voinea, directorul Spitalului de la Plenita, insa acesta nu a fost anuntat la timp sa participe la sedinta de constituire a consiliului judetean.

Revenind la absenta democratilor si liberalilor, acestia au motivat ca „nu le-a placut modul cum au fost invitati“. „Prefectul a avut la dispozitie 20 de zile sa ne convoace si sa ne trimita ordinea de zi, asa cum era normal. El ne-a convocat cu 24 de ore inainte, fara sa ne spuna ce se va intimpla la sedinta. Toata lumea stia, numai noi nu. Consideram asta o lipsa totala de respect a puterii fata de opozitie“, este de parere democratul Gelu Visan, consilier judetean.

Ion Calin sustine ca a respectat legea si convocarea a fost pentru toata lumea la fel: „Probabil trebuia sa ma duc eu la ei acasa si sa-i aduc de mina“, a conchis iritat prefectul de Dolj, grabindu-se catre cabinetul sau.

In realitate insa, opozitia a fost decisa sa strice apele PSD, care a batut palma cu PRM si PUR, dind la schimb cele doua posturi de vicepresedinti, urmind ca locul de presedinte sa fie al PSD.

Poate tocmai pentru ca nu i-a iesit pasenta din prima, cel mai nervos dintre pesedisti era Ion Prioteasa, cel care deja se vedea uns presedinte al Consiliului Judetean Dolj.

Asta, evident, daca intelegerea de acasa se potrivea cu cea din plen. Mai ales ca votul urma sa fie secret si, dupa cum se stie, pe lume mai exista si tradatori.

Potrivit legii, consiliul mai poate fi convocat de inca doua ori. Daca nici la urmatoarele sedinte liberalii si democratii nu se vor prezenta, locul acestora va fi luat de urmatorii de pe liste. In situatia in care si urmatorii vor fi la fel de „nedisciplinati“, se vor organiza alegeri pentru cele 14 locuri de consilieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS