Un proiect de protejare a biodiversități din Geoparcul ‘Platoul Mehedinți’, finanțat cu fonduri structurale, a fost demarat de Consiliul Județean, a declarat azi, pentru Agerpres, președintele instituției, Adrian Duicu. Suma obținută de administrația județeană pentru protejarea ariei menționate, situată pe teritoriu a 16 comune și a orașului Baia de Aramă din nord-vestul județului Mehedinți, este de aproximativ 1,8 milioane de euro.
„Printre activitățile care urmează să se desfășoare timp de 36 de luni în perimetrul geoparcului administrat de CJ Mehedinți se numără: revizuirea planului de management, reactualizarea strategiei de turism pe teritoriul acestuia și conștientizarea tinerilor cu privire la protejarea mediului înconjurător”, a precizat Duicu.
Șeful CJ Mehedinți a arătat că proiectul ‘Managementul resurselor biologice și geologice la nivel european și conștientizarea publică în Geoparcul Platoul Mehedinți’ va oferi unităților administrației publice din zonă posibilitatea dezvoltării economice și, astfel, a creării de locuri de muncă în sectorul turistic.
„Proiectul menționat va duce atât la stoparea deteriorării habitatelor speciilor de animale, păsări și plante și a fenomenelor de poluare cu deșeuri a rezervațiilor existente, cât și la valorificarea potențialului turistic al comunităților locale, unde există peste 80 de biserici din lemn și peste 100 de alte monumente ale naturii și istorice”, a afirmat Duicu.
„Geoparcul Platoul Mehedinți” se întinde pe o suprafață de 106.000 hectare (95% pe teritoriul județului Mehedinți și 5% în județul Gorj), cu o floră și faună unice în lume, unele dintre specii aflându-se pe lista roșie a celor pe cale de dispariție.