Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu Jiu va acorda, ca în fiecare an, burse de excelenţă pentru patru studenţi ai universităţii. Bursa din partea Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu se acordă studenţilor din ciclurile de studii universitare de licenţă şi masterat, indiferent de statutul de şcolarizare al studentului, subvenţionat de la buget sau cu taxă. Această bursă nu poate fi cumulată cu celelalte tipuri de burse acordate de Universitatea „Constantin Brâncuşi“ (bursă de performanţă, de merit, de studiu, de ajutor social), cu excepţia burselor sociale ocazionale. Indemnizaţia aprobată recent se acordă începând cu anul al doilea de studii, pentru studenţii de la învăţământul universitar de licenţă, în funcţie de media şi rezultatele obţinute în domeniul cercetării în anul de studiu precedent, şi începând cu primul an de studiu pentru studenţii de la învăţământul universitar de master, în funcţie de media obţinută în ultimul an de facultate şi de rezultatele în domeniul cercetării în respectivul an. „Cele patru burse de excelenţă din partea Senatului se atribuie prin concurs de dosare, organizat de universitate pentru studenţii UCB, indiferent de componenta de la care provin aceştia. Studenţii care solicită acest tip de bursă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie integralişti, media anului precedent să fie minimum 9, să aibă prezenţă la cursuri, seminarii şi laboratoare în proporţie de minimum 80%, să aibă preocupări în activitatea de cercetare şi în alte activităţi din domeniul studiat“, a declarat Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al UCB. Dosarul-cerere se va depune la secretarul-şef al universităţii (sediul fostului Rectorat din strada Republicii, nr. 1, Târgu Jiu) până pe 15 noiembrie. Cuantumul bursei este de cel puţin trei ori mai mare decât bursa de merit şi se acordă pentru o perioadă de 12 luni consecutive, inclusiv pe perioada vacanţelor, şi este valabilă pentru anul universitar 2013-2014. Studenţii care vor obţine bursa de excelenţă din partea Senatului vor avea obligaţia de a desfăşura, săptămânal, 15 ore de activitate în cadrul Institutului de Cercetare a Dezvoltării al UCB Târgu Jiu.
Senatul UCB acordă burse de excelenţă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei