12.8 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAIESEC Craiova derulează în această lună două programe internaţionale pentru studenţi

AIESEC Craiova derulează în această lună două programe internaţionale pentru studenţi

AIESEC Craiova desfăşoară în luna noiembrie două programe pentru studenţi – Programul „Global Citizen” şi Programul „Global Internship”. „Global Citizen” oferă studenţilor din primii ani de facultate posibilitatea de a pleca într-una dintre cele 124 de ţări în care se află AIESEC, prin intermediul unui stagiu de voluntariat. Studenţii au astfel posibilitatea de a descoperi, timp de o lună şi jumătate, o ţară străină, vizitând, cunoscând oameni noi, dar şi numeroase elemente tradiţionale, cum ar fi mâncarea, obiceiurile, modul de viaţă specific ţării respective. Italia, Brazilia, Egipt, Polonia şi Rusia sunt doar câteva dintre destinaţiile unde studenţii vor putea pleca în acestă iarnă şi unde vor lucra în cadrul unor proiecte de dezvoltare socială şi comunitară, educaţie sau ecologie.

„Global Internship” este un program ce se adresează studenţilor care se află în ani terminali la licenţă sau master, dar şi proaspeţilor absolvenţi. Acesta promovează stagiile profesionale internaţionale, prin care tinerii pot câştiga experienţă în domenii precum marketing, IT şi educaţie, prin munca în companii, organizaţii şi instituţii din jurul lumii. Este vorba de stagii remunerate, care durează între trei şi 18 luni.

Cei care doresc să acceseze unul din aceste programe, se pot înscrie pe site-ul AIESEC, până la sfârşitul lunii noiembrie.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS