Atacantul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, va avea propriul muzeu la Funchal, capitala insulei portugheze Madeira, de unde este originar.
Muzeul va conţine fotografii, tricouri şi trofee ale lui Cristiano Ronaldo, care şi-a început cariera de fotbalist la juniorii echipei FC Andorinha, un mic club din insula Madeira, a scris, astăzi, cotidianul Diario de Noticias, citat de Mediafax.
„Iniţiativa îi aparţine lui Ronaldo şi mamei sale. Tot ei se ocupă de partea financiară a construirii muzeului”, a declarat o sursă apropiată fotbalistului şi citată de Diario de Noticias.
Muzeul, care va avea 300 de metri pătraţi şi care este în construcţie în acest moment, va fi amplasat în portul din Funchal.
Sursa citată notează că site-ul muzeului ar putea fi inaugurat la sfârşitul acestui an sau cel târziu la începutul lui 2014.