Voluntariatul câştigă încet-încet teren şi la noi în oraş. Privit ca trend de către tineri sau ca muncă patriotică de cei mai în vârstă, voluntariatul încă nu se bucură de o cultură proprie. În Craiova sunt puţini oameni dispuşi să se implice serios în astfel de acţiuni.
Definit de Consiliul Naţional al Voluntariatului ca fiind „activitatea desfăşurată din proprie initiaţivă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială“, la noi în ţară voluntariatul s-a dezvoltat târziu, după revoluţia din 1989.
Primele noastre contacte cu voluntariatul au avut loc prin intermediul străinilor care aduceau în România ajutoare de tot felul. Pe parcurs au început să apară şi la noi programe bazate pe voluntariat. Voluntarii din Craiova sunt puţini şi cel mai adesea provin din rândul tinerilor care se implică în astfel de activităţi animaţi de dorinţa de a căpăta experienţă sau pentru avea un CV mai bogat, nu din altruism. Despre aceste lucruri am vorbit cu doi tineri implicaţi în acţiunile de voluntariat din oraş.
Cătălin Vancea are 21 de ani şi primul său contact cu lumea voluntariatului a avut loc în timpul liceului, în campania „Let’s do It România“. Întrebat cât de implicaţi sunt craiovenii în acţiunile de voluntariat, Cătălin spune că: „Nu avem o implicare serioasă în activitatea de voluntariat. De vină nu sunt însă oamenii, ci organizaţiile, care duc lipsă de inspiraţie şi profesionalism“. Tânărul susţine acest lucru pentru că din experienţă ştie cum funcţionează unele ONG-uri din oraş, care „înscriu voluntari doar pentru a prezenta o continuitate a activităţii atunci când aplică la un proiect“.
„Tinerii din Craiova nu sunt foarte interesaţi să facă voluntariat“
În ultimul timp, voluntariatul a devenit o modă. Altruismul este principalul motiv pentru care oamenii s-ar implica în acţiuni de voluntariat. Mai motivant este însă faptul că voluntariatul reprezintă o cale pentru atingerea anumitor obiective personale. Unii tineri se implică în astfel de activităţi doar ca să obţină adeverinţe care echivalează cu practica de specialitate. De altfel, şi unele ONG-urile care recrutează voluntari includ printre avantajele implicării în organizaţia respectivă obţinerea unei adeverinţe de aceast fel. Cătălin spune sincer că: „Dincolo de orice răspuns ipocrit, principala mea motivaţie stă în experienţa pe care o câştig. Fac voluntariat din egoism, în speranţa că voi fi suficient de bun încât să trezesc interesul cuiva, undeva. Dar nu ca să mă angajez, doar să ştiu că sunt pe drumul bun“. Tânărul nu neagă însă faptul că „mare parte a voluntarilor caută acea adeverinţă, fără să depundă un minim efort“. Este sceptic însă în privinţa faptului că adeverinţa obţinută te ajută atunci când vrei să te angajezi la o firmă serioasă. Carmen spune că face voluntariat din plăcere şi pentru că o ajută să înveţe mai multe lucruri despre ea şi despre viaţă. Totodată, fata se implică în astfel de acţiuni pentru ca să fie de folos societăţii din care face parte şi din dorinţa de a schimba ceva. Dar şi ea este de părere că „tinerii din Craiova nu sunt foarte interesaţi să facă voluntariat“.
Voluntarii craioveni condamnă „lipsa de calitate a ONG-urilor existente“
Celebra declarație a Națiunilor Unite „Noi, oamenii, avem puterea de a schimba lumea“ s-a transformat în acțiuni concrete ale voluntarilor. În România însă, noţiunea de voluntariat a căpătat o alură autohtonă. Ideea de a întreprinde activităţi neplătite le aminteşte românilor de obligaţia muncii patriotice făcute în timpul regimului comunist. Mulţi dintre români concep voluntariatul ca o „muncă pe degeaba“ şi din acest motiv implicarea este slabă. Din perspectiva voluntarului, Cătălin spune că: „Avem a opta parte dintr-un salariu mediu european, e normal ca oamenii să nu se gândească prea mult la voluntariat, având grija zilei de mâine. Condamn însă tinerii care îşi pierd timpul pe internet sau bârfind în cafenele pe banii părinţilor, care îşi vor da mai târziu salariile agonisite pentru a plăti un loc de muncă pentru copii, furând prin asta locul unui student cu experienţă în voluntariat în timpul facultăţii. Nu ai cum să defineşti o activitate care are o reprezentare vagă în societate, nu vom avea o amprentă a voluntariatului până când acesta nu va deveni ceva natural în România“.
Implicată în numeroase acţiuni de voluntariat, Carmen este de părere că în ţara noastră nu se poate vorbi încă de o cultură a voluntariatului atâta timp cât nu avem o definire clară a termenului de voluntariat, iar la nivelul percepţiei societăţii există confuzii.
Referitor la problemele cu care se confruntă puţinii voluntari din Craiova care se implică cu tot sufletul în astfel de acţiuni, Cătălin spune că o prima problemă este faptul că nu există o baza de date pe internet corespunzătoare acestei activităţi, asemenea platformelor de angajare, care i-ar ajuta. Din acest motiv, Carmen şi un alt voluntar din Craiova vor încerca anul viitor să creeze o astfel de platformă pentru că sunt „sătui de experienţele cu organizaţii neserioase“. Altă „bubă“ a voluntariatului craiovean este, aşa cum spune tot Cătălin, „lipsa de calitate a ONG-urilor existente“.
Erorile din mediul voluntariatului craiovean
Pentru a ne familiariza cu modul în care se desfăşoară activităţile în voluntariatul din Bănie, Cătălin ne-a povestit una dintre experinţele sale: „Am fost voluntar la un centru craiovean care avea sală de fitness, sală de calculatoare, sală de relaxare (televizor led, canapele din piele, fotolii din piele şi alte piese de mobilier), bucătarie spaţioasă (pentru 40 de beneficiari), finanţare europeană, finanţare naţională, finanţare din mediul privat, colaborări cu supermarketuri care ofereau produse cu ceva timp înainte de expirare, 77 de voluntari şi 100 de beneficiari cu probleme sociale pe liste.
În realitate, deşi existau toate aceste facilităţi, erau doi voluntari activi, restul de 15-20 erau ţinuţi numai pentru birocraţie, pentru a semna contracte. Nu se întocmeau rapoarte de activitate, nu exista un program, un curriculum de materii, voluntarii şi directoarea aveau atitudini violente faţă de beneficiari, au refuzat toate ideile propuse pentru dezvoltarea calitativă şi din acest motive am părăsit centrul, cu regretul că nişte incompetenţi au în mâini soarta unor copii care au un potenţial nemăsurat“.
Tânărul voluntar craiovean este bucuros că poate da şi exemplu reuşit de voluntariat. „În timpul verii, am lucrat, alături de o colegă voluntară, la DAPAS Craiova, unde am învăţat cum se gestionează un dosar social, de la anchetă şi până la arhivare. Ne-a surprins colaborarea şi implicarea «colegilor», observând cu plăcere şi latura umană din spatele ghişeelor“.
Puţinii voluntarii din Craiova sunt demni de toată lauda. Mulţi dintre noi nu înţelegem cum se poate să munceşti fără să primeşti nimic în schimb. Voluntariatul este o muncă care se face cu pasiune şi determinare. Cei care nu înţeleg acest lucru sunt cei care nu cred că oamenii, uniţi, ar putea să schimbe lumea în care trăim.
Românii, corigenţi la voluntariat
În comparaţie cu alte state, nivelul la care se situează voluntariatul în România este sub media europeană, Eurobarometrul din noiembrie 2010 indicând o rată de implicare a populaţiei de 20%, care plasează România în categoria ţărilor din Uniunea Europeană cu un nivel scăzut de implicare.
În septembrie 2010, Asociaţia MaiMulteVerde, cu sprijinul GfK România, a realizat un studiu despre evoluţia voluntariatului. Conform rezultatelor acestui studiu, „Activităţi de voluntariat – Comportament şi percepţii“, 29% dintre tinerii români au desfăşurat activităţi de voluntariat în diverse domenii în ultimul an, iar 40% dintre tinerii care nu au făcut voluntariat sunt interesaţi să facă acest lucru în viitor.
