Luminiţa Sobaru ne învaţă că dorinţa de a-ţi realiza visele trebuie urmată, oricât ar fi de greu. După ce şi-a petrecut anii de liceu pe băncile Colegiului „Constantin Brâncuși“ din Craiova, secția Design Ambiental, Luminiţa a plecat la Universitatea „1 Decembrie 1918“, din Alba Iulia, unde timp de şase ani a făcut o facultate şi un masterat în domeniul arheologiei. S-a înscris apoi şi la Facultatea de Litere din Craiova. Toate aceste căutări aveau să îşi găsească împlinirea tocmai în China. Exemplul de ambiţie oltenească, Luminiţa a obţinut o bursă în domeniul arheologiei în China şi a plecat fără să ezite. Acum, craioveanca a ajuns să facă un master de Pictură la Facultatea de Arte a Universității North West din China şi, deşi simte olteneşte, trăieşte chinezeşte.
Gazeta de Sud: Cum ai ajuns să studiezi tocmai în China şi ce te-a determinat să alegi această ţară?
Luminiţa Sobaru: În 2011, am candidat pentru o bursă guvernamentală oferită de statul chinez. Am obținut bursa și, fiind o fire aventuroasă, pasionată de călătorii şi mereu dornică să descopăr culturi diferite, nu am stat pe gânduri și am pornit hotărâtă către China.
GdS: Ce valoare are bursa pe care o primeşti? Îţi ajunge să te descurci?
L.S.: Bursa este de 1.700 yuani. În România, nu ar fi o sumă mare, dar raportat la nivelul de trai din China și la prețurile de aici, bursa este de ajuns pentru cheltuielile de zi cu zi și uneori pentru plimbări. Asta pentru că, de exemplu, un bilet de autobuz costă un yuan, adică 50-60 de bani româneşti. Legumele, fructele sunt mai ieftine decât la noi în ţară. Uleiul mi se pare scump, deoarece costă cam zece lei.
GdS: Pentru români, chineza este o limbă de neînţeles, cum ai reuşit tu să o înveţi?
L.S.: Stăpânesc deja chineza la un nivel mediu, în special conversaţional. Partea scrisă este mult mai dificilă față de cea vorbită, fiind necesară memorarea a mii de caractere. Încă nu am învăţat limba, mai am nevoie de
mulţi ani până când pot spune că o ştiu. Înţeleg şi pot răspunde, desigur nu în fraze elaborate, iar dacă citesc înţeleg despre ce este vorba.
„Aici, între orele 12.00 – 14.30, toată lumea are pauză de masă şi băncile se închid“
GdS: Fiind vorba de o ţară atât de îndepărtată şi cu un regim comunist, cum au reacţionat părinţii tăi când le-ai spus că vrei să pleci?
L.S.: Familia şi prietenii mă știu drept o aventurieră și nu au fost foarte surprinși atunci când le-am spus că o să mă mut, cel puțin pentru câțiva ani, în China. Au avut grijă, însă, să îmi spună că li se pare o nebunie și că ei nu ar face niciodată acest lucru.
GdS: Ce ne poţi spune despre sistemul de învăţământ din China? Care sunt diferenţele dintre învăţământul din România şi cel de acolo?
L.S.: Cea mai mare deosebire constă în faptul că în China studenții chiar învață din greu și muncesc mult pentru a obține o diplomă. Pe de altă parte, universitatea este foarte mare, campusul este cât jumătate din cartierul Brazda lui Novac, dar asta şi pentru că oraşul are aproape şase milioane de locuitori, socotind şi suburbiile. Studenţii chinezi au cursuri şi până la zece seara, dar aici, între orele 12.00 – 14.30, toată lumea are pauză de masă, se închid şi băncile între aceste ore. Sistemul este rigid, dar eficient. Problema este că majoritatea studenţilor sunt lipsiți de inițiativă și de imaginație. Absolvenții sunt foarte bine pregătiți în domeniile lor, dar deseori nu au nici cea mai vagă idee despre aspecte care nu ţin de domeniul studiat. Desigur, nu are rost să generalizez.
GdS: În România ai studiat arheologia, ce materii înveţi acolo şi ce program ai?
L.S.: În primul an am făcut doar limba chineză, două cursuri pe zi, dar urmau temele pentru acasă, care îmi ocupau mult timp. Acum, urmez un program de masterat din cadrul Facultății de Arte şi am cursuri de marţi până vineri, de la opt dimineaţa până la şase seara. În cea mai mare parte a timpului fac lucrări practice de pictură în ulei, dar nu lipsesc nici cursurile de pictură tradițională chinezească sau istoria artelor. Am avut chiar de curând o expoziție la care am participat cu câteva lucrări de-ale mele. Deşi am absolvit în primul an cursurile de limba chineză, fiind bursieră am în continuare posibilitatea să le frecventez gratuit şi fac asta pentru că limba chineză se uită foarte uşor.
„Dacă absentezi 25% din numărul orelor de curs te trimit acasă“
GdS: Având în vedere că vorbim de o ţară din Asia, coordonată după un sistem diferit faţă de cel occidental, profesorii sunt stricţi sau vă oferă libertate?
L.S.: Există profesori stricți, dar şi profesori deschiși spre nou. În afară, de restricțiile apărute din cauza situației politice nu pot spune că există altele. Eu sunt mulţumită de profesorii mei de la artă pentru că încurajează creația și imaginația şi consideră că prezenţa mea le oferă colegilor chinezi posibilitatea de a lua contact cu tehnici și idei necunoscute lor. Totodată, profesorii ne dau foarte multe teme, care trebuie făcute pentru că a doua zi te verifică, şi mai primeşti şi test, iar dacă nu le ai făcute te trag la răspundere. Trebuie să explici exact motivul pentru care nu ai venit şi, decât să treci prin asta, mai bine te duci la cursuri. Nici să chiuleşti de la cursuri nu merge pentru că, dacă ai absenţe în proporţie de 25% din numărul orelor de curs, te trimit acasă şi îţi taie bursa fără discuţii.
GdS: Locuieşti într-un cămin studenţesc. Cum sunt condiţiile în comparaţie cu cele din România?
L.S.: Eu locuiesc într-un cămin pentru studenţii internaţionali şi pentru că am bursă nu trebuie să plătesc, dar cei în regim normal plătesc 450 yuani pe lună. Stăm câte doi într-o cameră foarte mică, dar destul de modern utilată şi curată şi avem baie în cameră. Fiecare etaj are două bucătării, una normală, una pentru musulmani, pentru că mai mult de jumătate dintre străinii de aici sunt musulmani. În schimb, în căminele pentru chinezi este dezastru. Stau câte şase în cameră, au paturi suprapuse de metal şi beton pe jos. Nu au baie în cameră, decât un fel de băi publice, în campus. În plus, nu au duşuri în cămin.
„Românii sunt foarte apreciați în China“
GdS: Cum reacţionează colegii tăi când aud de România? Ce te întreabă?
L.S.: Asta este o chestiune foarte interesantă. Pentru chinezi nu prea există decât America şi Rusia, în afara granițelor lor. Restul țărilor sunt prea mici ca să conteze și majoritatea nu prea cunosc numele multor țări din Europa. Din fericire, acest lucru nu se poate spune despre români și despre România. Mai ales celor mai în vârstă, România le este cunoscută datorită relațiilor pe care țările noastre le aveau înainte de 1989. Românii sunt foarte apreciați, probabil și datorită faptului că aici nu este loc pentru acea categorie de emigranți români dornică de câștiguri ușoare pe căi frauduloase, care ne-a făcut de râs prin Europa.
GdS: Care crezi că sunt cele mai mari diferenţe între Craiova şi oraşul din China în care tu locuieşti de doi ani?
L.S.: Diferențele sunt foarte mari. Vorbim de o țară exotică, cu o istorie și tradiții multimilenare. Nu există termeni de comparație pentru aventurile pe care l-am trăit aici, pentru locurile minunate pe care le-am vizitat. România este o țară frumoasă și o să revin oricând cu drag pe meleagurile noastre, China este însă un adevărat continent, vast și diferit de tot ceea ce am văzut în Europa. Nu îmi este ușor să descriu admirația pe care am simțit-o atunci când am vizitat armata de teracotă a primului împărat chinez sau Marele Zid Chinezesc, euforia aventurii atunci când am mers cu caravana de cămile în deșertul Taklamakan sau în deșertul Gobi, cât de minunate și colorate sunt satele tibetane pe care le-am vizitat, cât de fragili sunt puii de urs panda pe care i-am văzut la rezervaţia din Chengdu, care este senzaţia când te plimbi seara pe malul Fluviului Galben. Lanzhou, capitala provinciei Gansu, este un oraş în plină dezvoltare, străbătut de Fluviul Galben şi este o aglomerare urbană împânzită de zgârie-nori.
GdS: Cum ai reuşit să te adaptezi într-o ţară comunistă?
L.S.: Sincer, nu m-a afectat deloc. Nimeni nu ne-a impus nimic. Pentru că suntem străini, au alt regim pentru noi. De când sunt aici, doar o singură dată ne-au obligat să defilăm, pentru că era ziua universităţii şi toţi studenţii trebuia să iasă pe stadion. Noi suntem scutiţi de cursurile de istorie marxistă, şedinţe de partid.
GdS: Ştiu că în China sunt multe restricţii în ceea ce priveşte internetul. Ce ne poţi spune despre acest lucru?
L.S.: Într-adevăr, avem foarte multe restricţii la internet. Nu avem voie să intrăm pe facebook, youtube, nu putem intra pe bloguri, dar noi, străinii, folosim tot felul de proxiuri ilegale ca să avem acces normal la internet.
GdS: Ai reuşit să te obişnuieşti cu mâncarea chinezească?
L.S.: Mâncarea chinezească este foarte diferită de ceea ce mâncăm noi la restaurantele chinezeşti din România. Acestea au adaptat-o la gusturile noastre şi de asta poate ni se pare nouă aşa gustoasă. Nu mănâncă creier de maimuţă sau alte mâncăruri de acest gen decât cei din sudul Chinei. E mai mult un mit folosit pentru turişti. Chinezii nu gătesc acasă. Cel puţin una din mese pe zi o servesc la restaurant pentru că e foarte ieftin. Curios este faptul că aici ouăle se vând la kilogram, de fapt la jumătate de kilogram pentru că asta e unitatea de măsură aici.
GdS: Cum i-ai descrie tu pe chinezi?
L.S.: Harnici, prietenoși, greu de înțeles, foarte diferiți față de noi în aproape tot ceea ce fac. Pentru că suntem foarte puţini străini în zona în care eu locuiesc reprezentăm pentru ei o curiozitate. Toţi chinezii sunt amabili, încearcă să ne vorbească. Oriunde mergem se uită la noi, ne cer să facă poze cu noi. Uneori ne fac poze pe ascuns.
„Să studiezi în China este posibil, dar nu este pentru oricine“
GdS: Ai ajuns şi în spitalele din China. Cum eşti tratat ca pacient?
L.S.: Am fost la spital pentru un set de analize. Ce m-a frapat pe mine a fost rapiditatea lor. A trebuit să-mi fac tot setul de analize, adică am fost la oftalmologie, cardiologie, plămâni şi altele şi totul a durat o oră. A doua zi mi-au dat şi rezultatele la toate. Acelaşi set de analize l-am făcut şi în România, a durat o săptămână şi a trebuit să alerg pe la toate spitalele şi cabinetele din Craiova.
GdS: Te gândeşti să te întorci în Craiova?
L.S.: Dacă mi s-ar oferi un post în Craiova, cu un salariu mulțumitor, din partea unui angajator care să valorifice experiența și cunoștințele pe care le-am dobândit în China, aș reveni în mod cert.
GdS: Ce mesaj ai pentru tinerii care văd o himeră în faptul de a studia în China?
L.S.: Să studiezi în China nu este o himeră, dar nu este pentru oricine. Este nevoie de multă muncă, de hotărâre dar, mai ales, de o capacitate de adaptare deosebită.
