Câteva concluzii după marţea neagră a Parlamentului României

USL a reuşit marţi să acorde o superimunitate parlamentarilor şi aleşilor locali. Parlamentarii puterii au votat prevederi care ciuntesc Codul Penal, şi până la promulgare au mai rămas două filtre: preşedintele şi Curtea Constituţională. USL a încercat să impună şi o lege a lobby-ului, şi una a amnistiei şi graţierii unor categorii largi de infractori, dar a renunţat în faţa unei puternice opoziţii atât publice, cât şi pe canale subterane. Toate proiectele au fost promovate într-o opacitate deplină, care a prilejuit scene comice în parlament, cu 20 de parlamentari ascunzându-se la propriu de un jurnalist. Marţea neagră a parlamentului va rămâne în memoria recentă ca o lovitură puternică la adresa instituţiilor statului de drept. Iată câteva concluzii ale zilei:
– lupta anticorupţie a atins o masă critică de opozanţi, pentru că a ajuns în toate straturile puterii, pe verticală. Anchetele se întind de la miniştri, parlamentari, şefi de Consilii Judeţene, primari de municipii, primari de oraşe mici şi de comune, consilieri din primării, directori şi funcţionari din ministere şi agenţii guvernamentale, directori de companii de stat, poliţişti, procurori şi judecători. Pe scurt, toate arterele, venele şi capilarele unui organism profund cangrenat. Acum, acest organism pune presiune pe politicienii care-l reprezintă să rezolve problema. Tensiunile dintre corupţi şi sistemul de justiţie vor creşte anul viitor, pe măsură ce alte dosare vor primi sentinţa definitivă.
– îndepărtarea ireversibilă a USL de standardele democraţiei. Lipsa de jenă a parlamentarilor USL a fost atât de evidentă luni şi marţi, încât această construcţie şi-a pierdut orice legitimitate reformistă.
– incapacitatea lui Victor Ponta de a controla PSD şi de a ţine piept presiunilor colegilor din partid şi din coaliţie, care au probleme cu legea sau sunt portavocea unor penali. Este încă un test picat de Victor Ponta în faţa partenerilor săi occidentali, ceea ce îi îngustează şi mai mult capacitatea de colectare de sprijin extern în vederea campaniei din 2014.
– inexistenţa opoziţiei, care fie nu are capacitate de analiză/reacţie, fie a făcut blat cu puterea. Este inacceptabil faptul că nici un parlamentar PDL sau PPDD nu a avertizat public asupra intenţiilor puterii. Orice scuză post-factum este lamentabilă şi arată că partidele de opoziţie sunt conduse de lideri inconsistenţi, făcuţi la apelul de seară.
– Traian Băsescu rămâne singura opoziţie politică reală. E de aşteptat ca tensiunile dintre el şi USL să crească tot mai mult în 2014, pe măsură ce se aglomerează temele de conflict deschis. Izolarea lui Băsescu e însă un semnal negativ; oricât ar fi de puternic preşedintele, el nu poate ţine singur toate fronturile într-un an dublu electoral.
Corolar: clasa politică se dovedeşte complet nereformată, ceea ce ridică mari întrebări legate de parcursul viitor al României şi opţiunile ei majore.
– lumina nouă în care se văd declaraţiile recente ale liderilor USL: renunţarea la lupta pentru Schengen, „regândirea“ relaţiei cu Rusia, prietenia la toartă cu China. Dacă la aceste declaraţii adăugăm faptele palpabile de marţi, plus alte câteva întâmplări cu mare încărcătură simbolică (parteneriatul MAE la lansarea cărţii lui Adrian Năstase, cenzurarea unui ziarist incomod la adresa Chinei), lucrurile încep să arate cu adevărat rău.
– calitatea extrem de scăzută a parlamentului, cu personaje incredibile precum Valentin Zgonea, Bogdan Ciucă, Nicolae Păun (fostul Niky Scorpion), Mădălin Voicu. E un truism să vorbim despre nivelul parlamentarilor, dar relatarea întâmplărilor de marţi nu îi poate ignora pe aceşti aleşi de o factură îndoielnică.
– reacţia publică fermă a unor unor instituţii precum DNA, CSM, ANI, unde reformele au făcut masă critică.
– lipsa protestelor de stradă (glumesc, bineînţeles, că doar nu s-a întâmplat nici o poluare în parlament şi nici nu se pregăteşte vreo extracţie sub Casa Poporului). Serios vorbind însă, există o prăpastie evidentă între valorile împărtăşite de o elită restrânsă şi standardele marii mase a electoratului. Această prăpastie generează probleme mari, pentru că impunerea de reforme în răspăr cu aşteptările scăzute ale electoratului devine, de la un anumit punct, contraproductivă. Soluţia nu e însă scăderea standardelor, ci educarea şi informarea electoratului.
– puterea unei prese libere. Liniştea ca de Sărbători a parlamentului a fost tulburată doar de o mână de ziarişti, care au înţeles mizele zilei de ieri. Nu au fost mulţi, din păcate. Mai mulţi sunt cei care, la posturile TV şi ziarele obediente puterii, au încercat să găsească subiecte derizorii, evazioniste, prin care să acopere agenda reală a zilei. Dar acei ziarişti adevăraţi care au urmărit cu încăpăţânare de pitbull subiectele mari ale zilei merită respectul tuturor.