Echipa feminină de handbal SCM Craiova va susţine în această după-amiază, de la ora 16.00, în Sala Polivalentă din Craiova, o partidă foarte importantă pentru atingerea obiectivului: accederea în play-off-ul Ligii Naţionale (primele şase echipe). Handbalistele pregătite de Carmen Amariei vor întâlni CSM Bucureşti, o echipă care are în componenţă jucătoare cu rezonanţă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Având o situaţie mai dificilă în clasament, la şapte puncte de ultimul loc ce duce în play-off, tehnicianul craiovean consideră că orice meci trebuie câştigat. „Pentru noi, fiecare partidă va fi decisivă. Trebuie să recuperăm punctele pe care
le-am pierdut pe teren propriu şi trebuie să tratăm fiecare joc la victorie“, a afirmat Carmen Amariei. Antrenorul SCM Craiova este conştient de valoarea adversarei de astăzi, însă nu se teme de forţa sportivelor cu experienţă, precum Cristina Vărzaru. „Sper ca mâine (astăzi – n.r.) să obţinem prima victorie pe teren propriu din 2014. Avem nevoie de sprijinul spectatorilor şi sper să vină în număr cât mai mare. Cristina Vărzaru este o prietenă foarte bună şi mă bucur că mă voi întâlni cu ea la început de an. Consider că este una dintre cele mai importante handbaliste din România, însă pe mine mă va interesa jocul nostru. Dacă ne vom achita de sarcini, sunt convinsă că ne putem impune“, a mai spus Amariei.
Antrenoarea a lămurit şi de ce partida se va disputa astăzi, nu sâmbătă, aşa cum se stabilise la finalul anului trecut. „În primă fază am avut un acord verbal cu ei. Ieri (luni – n.r.) ne-au sunat şi ne-au spus că nu vor să joace sâmbătă, ci miercuri, aşa cum trebuia să se desfăşoare etapa. Este dreptul lor. Probabil au văzut meciul nostru de la Baia Mare, au văzut că am evoluat bine şi s-au gândit că vom fi obosite miercuri după deplasarea lungă. Sper să nu fie aşa şi să câştigăm“, a punctat ieri Carmen Amariei.
CSM, fără rezultate spectaculoase
Adversara craiovencelor, CSM Bucureşti, se află pe locul 6, cu 16 puncte, iar SCM ocupă locul 8, cu 9 puncte acumulate. Jucătoarele din Capitală au obţinut doar două rezultate pozitive cu echipele din fruntea clasamentului: victorie cu HCM Roman şi remiză în faţa Coronei Braşov. În rest, au fost eşecuri în faţa favoritelor şi victorii cu echipele mai slab cotate. „Vom întâlni o echipă care joacă de mult timp împreună, cu multă experienţă şi cu jucătoare experimentate. Totuşi, am încredere totală în fete că vor face un meci bun“, a declarat Amariei.
Gavrilă, surpriză plăcută pentru Amariei
Carmen Amariei a fost mulţumită de prestaţia tinerei Alecsandra Gavrilă şi speră că jucătoarea sosită luna aceasta de la Şcoala Generală 181 Bucureşti să rămână în Bănie şi în sezonul viitor. „M-a impresionat foarte mult. Este o jucătoare inteligentă şi s-a integrat foarte bine. Sunt convinsă că în doi, trei ani va deveni centrul naţionalei. Îmi doresc să rămână şi în sezonul viitor pentru că s-a integrat în lot şi îi place oraşul“, a conchis Amariei.
Înaintea acestui meci, antrenoarea echipei din Bănie se confruntă cu câteva probleme medicale în lot, portarul Mirela Paşca, Roxana Joldeş, Alexandra Haşegan şi Ana Maria Apipie.
Tripla campioană mondială Turey poate debuta azi
Înainte de Anul Nou, CSM Bucureşti a realizat un transfer de marcă, rusoaica Emilya Turey, extrema stângă a naţionalei Rusiei. Handbalista de 29 de ani este triplă campioană mondială (2005, 2007, 2009), vicecampioană olimpică (2008) şi câştigătoare a Ligii Campionilor în 2007, cu Slagelse. La Mondialul din 2011, Turey a fost desemnată cea mai bună extremă stânga.