-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalLegea descentralizării este neconstituțională

Legea descentralizării este neconstituțională

Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care guvernul şi-a angajat răspunderea în parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.
Curtea Constituțională a României (CCR) precizează că Legea descentralizării încalcă principiul autonomiei locale, regimul constituțional al proprietății, principiul legalității și exigențele de claritate, precizie și predictibilitate a legii.
„Curtea a reținut încălcarea: principiului autonomiei locale, în privința trecerii bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, fără exprimarea consimțământului autorităților administrației publice locale/județene; regimului constituțional al proprietății, în privința transferului masiv de bunuri din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, prin derogare de la regulile de drept comun în materie, fără o identificare conform legilor în vigoare a bunurilor în cauză“, se arată într-un comunicat al CCR transmis vineri Agerpres.
Decizia CCR se comunică președintelui României, președinților celor două camere ale parlamentului și primului-ministru.
Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că e surprins de decizia Curţii Constituţionale şi că aşteaptă motivarea deciziei acesteia pentru a avea o reacţie mai aplicată.
Guvernul și-a asumat răspunderea în parlament pentru Legea descentralizării la 19 noiembrie 2013. Cu acest prilej, premierul Victor Ponta a declarat că domeniile care se descentralizează conform acestei legi ca și competențe, atribuții și resurse financiare sunt agricultura, sănătatea, mediul, cultura, tineretul și sportul, autorizarea și facilitarea în turism, cluburile și bazele sportive, bazele școlare și atribuțiile teritoriale în ceea ce privește pescuitul. Potrivit lui Dragnea, în urma procesului, aproximativ 14.000 de oameni urma să lucreze în instituţiile descentralizate, fiind preluaţi din subordinea ministerelor, cu toate drepturile actuale şi cu cheltuielile de personal aferente.
Descentralizarea implica transferul a circa 2.000 de imobile din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor teritoriale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS