5.6 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024

Scurte stiri

Morega vrea sa plece din PRM

Vicepresedintele PRM Gorj, Dan Ilie Morega, intentioneaza sa plece din PRM Gorj. Dupa numai citeva luni de convietuire cu peremistii, Dan Morega a fost ales consilier judetean, iar in prezent nu vrea sa mai fie membru PRM, daca acest partid se va alia cu PSD. „Corneliu Vadim Tudor a inceput sa il laude pe Iliescu dupa intilnirea de la Cotroceni, iar asta inseamna o posibila colaborare PSD-PRM. Eu nu vreau sa fiu alaturi de hotii pe care i-am criticat mereu in ultimii trei ani. Prefer in opozitie“, a declarat Morega. (E.M.)

Salarii mai mari pentru angajatii din sanatate

In urma declaratiilor facute de reprezentantii SANITAS, care sint decisi sa intre in greva de la 1 septembrie, Ministerul Sanatatii s-a decis sa elaboreze un nou proiect de lege, care va fi prezentat saptamina viitoare si sindicatelor. Conform noului act normativ, de-abia din 2005 salariatii din sanatate vor beneficia de cresteri salariale de pina la 40%. Ministerul promite ca si numarul angajatilor care pot beneficia de salarii de merit va creste de la 15% la 20%, alaturi de suplimentarea fondurilor de premiere de cinci ori- de la 2% la 10%. Conform datelor Institutului National de Statistica, cistigul salarial mediu net pe luna mai 2004 in sistemul de sanatate si asigurari sociale a fost de 4.159.175 de lei, fata de 5.699.325 de lei in invatamint si de 7.326.235 de lei in administratia publica.

Hramul Minastirii „Sfinta Ana“ din Orsova

Citeva sute de credinciosi vor sarbatori miine hramul Minastirii „Sfinta Ana“, de pe Dealul Mosului din municipiul Orsova. Lacasul de cult a fost tirnosit cu hramul Sfintei Ana, dupa numele mamei ctitorului ei, cunoscutul ziarist din anii interbelici, Pamfil Seicaru. Acesta a luptat in zona, in timpul Razboiului pentru reintregirea neamului, din anii 1916-1918, iar inaltarea lacasului de cult a fost o multumire adusa lui Dumnezeu, pentru ca i-a salvat viata. Hramul minastirii se praznuieste in fiecare an pe 25 iulie, ziua adormirii Sfintei Ana. La sarbatoarea din acest an, slujba religioasa va fi celebrata de IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, si PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei. Sint asteptati sa soseasca la Orsova si IPS Iosif, Mitropolitul Europei Centrale si Meridionale, insotit de un grup de studenti ortodocsi din citeva tari europene, care, cu aceasta ocazie, vor participa la un pelerinaj prin manastirile din Romania.

Canicula face ravagii printre tineri

Temperaturile excesiv de ridicate din ultimele zile au inceput sa faca ravagii in rindul populatiei tinere din Craiova. „Astazi (joi- n.r.), parca mai mult ca niciodata, din cauza caldurii am avut multi pacienti din rindul tinerilor! Ne-am confruntat in special cu lipotimii la tineri cu virste intre 25 si 30 de ani. Cauzele sint temperatura foarte ridicata de afara, dar si alimentatia necorespunzatoare pentru o astfel de vreme. Foarte multe solicitari au venit din partea tinerilor si a oamenilor pina in 60 de ani. Au fost, de asemenea, multe crize cardiace“, a declarat Cristina Gorunescu, medic la Serviciul de Ambulanta Dolj. Medicii recomanda repaos in locuri umbroase, peste doi litri de lichide pe zi, consum mare de vitamine, in special din fructe si legume. Evitarea consumului de cafea sau bauturi alcoolice este esential pentru o astfel de vreme. „Pentru cei care urmeaza diverse tratamente se interzice intreruperea medicatiei! Trebuie evitata, de asemenea, alimentatia cu produse de fast-food“ , a precizat Cristina Gorunescu.

1.235 de candidati doljeni, la a doua sesiune a bacalaureatului

Pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, din perioada august-septembrie, in judetul Dolj s-au inscris 1.235 de candidati. Aproape toti cei inscrisi provin din rindul celor care au fost respinsi in prima sesiune a acestui examen. Conducerea ISJ Dolj a stabilit trei centre de examen, 12 subcomisii si un singur centru zonal de evaluare, la Liceul de Informatica „Stefan Odobleja“ din Craiova. Inspectorul scolar general, Constantin Busoi, presedintele comisiei judetene de examen, spune ca, la fel ca si anul trecut, candidatilor inscrisi li se vor echivala notele obtinute la disciplinele de examen pe care le-au promovat in prima sesiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS