Ministerul Sănătăţii va analiza propunerile de sancţionare a asiguraţilor care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, respectiv o dată la trei ani până la 39 de ani şi o dată pe an după 40 de ani, în cazul persoanelor sănătoase, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.ro. Nicolăescu a susţinut astăzi o videoconferinţă pentru prezentarea noilor pachete de servicii medicale, care ar trebui să intre în vigoare în primul trimestru al acestui an.
El a admis că bugetul pe care România îl acordă sănătăţii nu poate rezolva toate solicitările, dar a declarat că, prin noul pachet de bază, „orice asigurat va beneficia de toate serviciile de care are nevoie ca să nu îi fie pusă viaţa în pericol”. Ministrul a precizat că noul pachet are la bază „prevenţia cu efecte pe termen lung şi grija pentru banii publici”.
Totodată, el a anunţat că au fost foarte multe întrebări legate modul în care vor fi sancţionaţi cei care nu se prezintă la controlul preventiv periodic, prevăzut în pachet, şi că aceste propuneri vor fi analizate.
Ministrul a arătat că, la nivelul medicinei de familie, apare ca noutate consultaţia preventivă de evaluare a riscului individual, care nu trebuie confundată cu vechea consultaţie de bilanţ anual. De asemenea, vor fi introduse consultaţii speciale pentru riscurile şi problemele de sănătate cu cel mai mare impact asupra populaţiei: boli cardiovasculare, diabet de tip II, boală cronică respiratorie obstructivă, depresie şi tulburări de creştere şi dezvoltare la copii.
„Pachetul de bază nu limitează numărul de prezentări pentru probleme de sănătate noi sau pentru agravarea unor probleme mai vechi. Ori de câte ori intervine o modificare în starea de sănătate, ori de câte ori o persoană se simte rău sau are o suspiciune cu privire la starea sa de sănătate, are dreptul să se adreseze medicului de familie, indiferent de vârstă, fiind vorba despre consultaţii în afara programului de prevenţie. Consultaţia pentru probleme noi de sănătate sau episoade acute nu trebuie confundată cu urgenţa – stări foarte grave, ameninţătoare de viaţă -, pentru care pacientul sună la 112”, a mai spus Nicolăescu.
Monitorizarea sănătăţii copiilor
Secretarul de stat Adrian Pană a explicat cum este urmărită evoluţia stării de sănătate a copiilor, care beneficiază automat până la 18 ani de pachetul de bază. Medicul de familie urmăreşte periodic creşterea şi dezvoltarea copilului, nutriţia, posibilele riscuri şi intervenţia în acest sens. Pachetul include evaluarea copilului la intrarea în şcoală, depistarea riscurilor la adolescent şi consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi evitarea consumului de alcool, tutun şi droguri.
De asemenea, copilul este evaluat la externarea din maternitate, la o lună la domiciliu, iar apoi la medicul de familie, şi apoi periodic până la 36 de luni. Tot medicul de familie va face educaţie pentru diversificarea hranei şi continuarea alăptării până la doi ani. Medicul de familie va mai consulta obligatoriu copilul o dată pe an în intervalul 4 -18 ani.
Medicul de familie este şi cel care face vaccinările prevăzute în schema naţională de vaccinări obligatorii pentru copii.