Rezervele financiare ale domeniului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii au ajuns la un minim istoric de 1 milion lire sterline, comparativ cu 35 de milioane de lire sterline în 2001, din cauza administrării inadecvate de către consilierii regali, potrivit unui raport al Parlamentului britanic, conform Mediafax.
Consilierii nu au reuşit să controleze finanţele, în timp ce palatele regale „se prăbuşesc”, se arată în raportul întocmit de o comisie a Camerei Comunelor din parlamentul de la Londra.
Cheltuielile au depăşit în asemenea măsură veniturile încât rezervele au scăzut de la 35 de milioane de lire în 2001 la doar 1 milion de lire în prezent, au afirmat membrii comisiei, citaţi de cotidianul The Telegraph.
Trezoreria britanică trebuie să preia controlul şi să ajute la protejarea palatelor „de noi distrugeri şi deteriorări”, notează parlamentarii.
„Considerăm că Trezoreria are datoria de a fi implicată activ în supravegherea planurilor şi managementului financiar al Casei Regale, dar nu făcut acest lucru”, a declarat Margaret Hodge, preşedinte al comisiei.
Palatul Buckingham şi Castelul Windsor ar avea nevoie urgentă de reparaţii. Angajaţii Casei Regale trebuie să adune în găleţi apa de ploaie pentru a proteja antichităţi şi opere de artă, în timp ce vechile boilere generează anual o notă de plată de 774.000 de lire sterline, notează The Telegraph.
Rezervele financiare ale reginei Marii Britanii au ajuns la un minim istoric
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei