Premierul Victor Ponta a declarat, azi, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că urgenţele parlamentare ale începutului de sesiune privesc proiectul de lege de abrogare a articolului 276 din Codul penal, precum şi proiectul de lege referitor la reorganizarea STS.
„Ca şi urgenţe: la Senat o să og azi să aprobaţi în comisie şi mâine în plen proiectul de lege privind abrogarea articolului 276 din Codul penal – este considerat de către toţi reprezentanţii mass-media, indiferent de opţiunea politică sau crezul pe care îl au, ca putând da loc la abuzuri, şi atunci dacă îl votaţi mâine la Senat, vine la Cameră şi putem după aceea să-l trimitem preşedintelui spre promulgare”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
El a arătat că a doua urgenţă priveşte proiectul de lege referitor la reorganizarea STS. „De asemenea, se depune azi la Camera Deputaţilor proiectul de lege privind reorganizarea STS”, a spus Ponta. El a spus, totodată, că e necesar ca în prima săptămână a sesiunii parlamentare să se finalizeze textul Constituţiei revizuite.