21.7 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriVictor Ponta: Statul va acorda sprijin persoanelor care au credite restante la bănci

Victor Ponta: Statul va acorda sprijin persoanelor care au credite restante la bănci

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, în urma întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM), că statul va acorda sprijin persoanelor care au credite restante la bănci, informează b1.ro. ”Avem un proiect important pe care putem să îl anunţăm pentru că avem acordul instituţiilor financiare partenere. Voiam să spun că faţă de măsurile deja stabilite şi care sunt în aplicare am discutat despre măsuri care ţin de reducerea arieratelor la societăţile cu capital de stat precum Poşta Română şi cele din domeniul feroviar şi am găsit soluţii pentru a reduce acest nivel”, a afirmat Ponta în cadrul unei declaraţii de presă.

„Avem acordul FMI pentru două măsuri importante şi care vor avea un impact important în economie. Este vorba despre o măsură ce va fi adoptată printr-o ordonanţă a guvernului, e o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice. Condiţia e ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu 1.610 lei şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 zile”, a anunţat premierul. „E o măsură opţională de care poate beneficia oricare debitor persoană fizică. Este vorba despre înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 lei pe lună (…)”, a precizat Ponta. „A doua măsură se adresează companiilor private, stabilită cu partenerii internaţional. Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale”, a mai spus primul ministru.

Şeful Executivului a declarat că preşedintele Traian Băsescu va semna documentele necesare pentru introducerea accizei la carburanţi. „Am fost asigurat că în urma discuţiei de ieri (n.r. duminică) cu preşedintele că şi blocajul politic încetează şi preşedintele va semna documentele necesare pentru ca acordurile să redevină operaţionale. S-a discutat despre amânarea accizei până la 1 aprilie. Nu vom face o tăiere de alocări”, a precizat Victor Ponta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS