15.6 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEducatie60 de cercetători craioveni vor primi certificatele de atestare a studiilor postdoctorale

60 de cercetători craioveni vor primi certificatele de atestare a studiilor postdoctorale

Dan-Claudiu Dănișor, rectorul Universității din Craiova, va aînmâna astăzi, de la ora 11.00, în sala 444 din clădirea centrală a Universităţii din Craiova, certificatele de atestare a studiilor postdoctorale pentru 60 de cercetători, cadre didactice ale universității.
Grupul de 60 de cercetători și-a desfășurat activitățile științifice din cadrul studiilor postdoctorale timp de 3 ani, beneficiind de sprijin financiar, sub forma unor burse lunare, în cadrul  proiectului strategic „Parteneriatul universitar în cercetare – un pas înainte spre o şcoală postdoctorală a viitorului”, proiect câştigat prin competiţie naţională în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”.  
Parteneri instituţionali în cadrul proiectului au fost Universitatea din Craiova, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În urma implementării proiectului, la nivelul Universității din Craiova au fost obținute rezultate deosebite, concretizate în 7 acorduri de cooperare încheiate cu universități și institute de cercetare din Uniunea Europeană (din Germania, Franța, Spania, Grecia, Bulgaria), 3 acorduri de parteneriat cu edituri recunoscute la nivel național, 57 de luni mobilitate de lungă durată la universități și institute de cercetare din Uniunea Europeană, 440 de articole în reviste naționale, internaționale și volume ale unor manifestări științifice internaționale, participări la 312 conferințe internaționale. De asemenea au fost realizate  60 de monografii în domeniile de cercetare postdoctorale.     

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS