6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcesul de corupţie al fostului primar de Caracal, la judecătorul de cameră preliminară

Procesul de corupţie al fostului primar de Caracal, la judecătorul de cameră preliminară

Dosarul în care Gheorghe Anghel, fost primar al oraşului Caracal timp de 21 de ani, acuzat de fapte de corupţie alături de alte 13 persoane, a fost scos astăzi de pe rolul Tribunalului Olt şi trimis unui judecător de Cameră preliminară, potrivit noului Cod Penal, conform adevarul.ro. Tribunalului Olt  a mai decis ca toţi inculpaţii să fie cercetaţi sub control judiciar.
Magistratul oltean a decis că, având în vedere că nu s-a citit rechizitoriul în sala de judecată până la acest moment – joi fiind al treilea termen cu tot cu amânări, potrivit noilor prevederi, dosarul poate fi trimis la un judecător de cameră preliminară care să analizeze rechizitoriul, să facă citările şi să soluţioneze excepţiil. Durata maximă în care se poate face acest lucru este, de regulă, 60 de zile, dar judecătorul Gheorghe Maruşcă a ales un termen mai scurt – de 30 de zile (până pe 13 martie), timp în care judecătorul de cameră trebuie să decidă dacă investeşte instanţa de judecată cu dosarul sau dacă îl restituie unităţii de Parchet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS