Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, participă la Atena, în zilele de 20 şi 21 februarie, la Reuniunea Informală a Miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.
Agenda discuţiilor cuprinde subiecte referitoare la concluziile Consiliului European (CE) din decembrie 2013, sprijinul UE cu echipamente a forţelor armate locale sau regionale, Parteneriatul Strategic UE – ONU, cooperarea sistematică în domeniul apărării, dar şi direcţiile de acţiune ale Agenţiei Europene de Apărare post Consiliu European.
Discuţiile consacrate sesiunilor de lucru se vor concentra pe stabilirea paşilor de urmat, în urma sarcinilor concluzionate pe timpul Consiliului European din decembrie 2013, dar şi pe operaţiile militare în desfăşurare sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC).
Reuniunea reprezintă prima reuniune la nivel înalt organizată de Preşedinţia Elenă a Consiliului UE din cadrul procesului de implementare a concluziilor CE / PSAC 2013.