6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePricopie, despre Ştefania Duminică: Am înţeles că se va retrage

Pricopie, despre Ştefania Duminică: Am înţeles că se va retrage

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică şi a înţeles că aceasta se va retrage, precizând că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ţine de el, ci de Guvern, conform Mediafax.

Remus Pricopie a spus că, după ce a aflat că secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să aibă o discuţie cu aceasta.

„Mi-a cerut un răgaz de câteva zile ca să înţeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă”, a declarat Remus Pricopie, precizând că aceasta a solicitat şi câteva zile de concediu.

Pricopie a mai spus că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, după ce aceasta a revenit din concediu, şi a înţeles că ar urma să se retragă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că îi cere premierului Victor Ponta revocarea secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică pentru plagiat, menţionând că ştie că şefului Guvernului o să îi fie greu să sancţioneze astfel o faptă de plagiat.

Şeful statului a arătat că a confruntat cele două lucrări, cea a lui Dumnică şi a colegei care terminase cu patru ani în urmă aceleaşi cursuri pentru masterat, şi nu există niciun dubiu.

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti s-a autosesizat, în 7 februarie, în cazul suspiciunii de plagiat referitoare la lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică, ca urmare a semnalării acestei situaţii în mass-media.

Secretarul de stat Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat din 2012 după o lucrare din 2008, potrivit unor documente prezentate într-o emisiune a postului de televiziune B1. Ştefania Duminică este secretar de stat în Ministerul Educaţiei, lector universitar la Departamentul de formare a profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor de limba şi literatura română în învăţământul preuniversitar.

A absolvit Liceul Pedagogic din Bucuresti, şi-a luat licenţa la Facultatea de Litere a UB şi a făcut un master în management educaţional la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a UB, fiind doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi, în domeniul Ştiinţele educaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS