6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalChioşcurile din Craiova, demolate arbitrar?

Chioşcurile din Craiova, demolate arbitrar?

Consilierii PDL susţin că primăria nu este transparentă în problema chioşcurilor din municipiu. „Pentru unii suntem mumă, pentru alţii suntem ciumă“, afirmă consilierul Dan Cherciu. „Regulile sunt clare“, susţine primarul Lia Olguţa Vasilescu.

Consiliul Local (CL) Craiova a aprobat la sfârşitul săptămânii trecute prelungirea contractelor de închiriere pentru mai multe chioşcuri din municipiu, până pe 31 mai. Proprietarii acestor construcţii provizorii sunt obligaţi ca până pe 1 iunie 2014 să le modernizeze conform Regulamentului local aprobat la sfârşitul anului trecut. Nerespectarea acestei obligaţii atrage desfiinţarea chioşcurilor pe cheltuiala proprie, în termen de 30 de zile calendaristice.

„Aceeaşi regulă pentru toţi“

Unii consilierii municipali au criticat modul în care municipalitatea decide să rezilieze sau să prelungească unele contracte de închiriere. „Mie mi se pare că ceea ce se întâmplă legat de aceste contracte (de prelungire a unor contracte) a intrat în domeniul bunului plac. Pentru unii suntem mumă, pentru alţii suntem ciumă. Eu nu înţeleg, atâta vreme cât am aprobat şi un regulament, care sunt criteriile pentru care la unii se prelungeşte, iar la alţii nu, în condiţii aparent identice. Eu am avut oameni în audienţă care îmi arătau că îşi plăteau datoriile şi cu toate acestea s-a luat decizia să nu li se prelungească aceste contracte sau să fie demolaţi. Atâta vreme cât nu reuşim să avem aceeaşi regulă pentru toţi – începând cu o anume dată să îi aducem pe toţi la unison -, este clar că suntem în domeniul unde cineva, nu ştiu cum, hotărăşte ce se prelungeşte şi ce nu. Ori toţi proprietarii de garaje şi de spaţii au aceleaşi drepturi, ori, dacă nu, să interzicem la toată lumea. Până la momentul în care nu vom avea nişte reguli foarte clare, afişate pe site-ul primăriei, pe care orice cetăţean al Craiovei să le cunoască, nu voi susţine astfel de proiecte“, a anunţat consilierul Dan Cherciu (PDL).

„Regulile sunt clare“

La rândul său, consilierul Marian Vasile (PDL) a criticat demolările de chioşcuri din ultima perioadă.
„Mă îndoiesc că doamna primar are nişte criterii corecte în a prelungi sau a nu prelungi aceste contracte. Am dat exemple nenumărate, s-au demolat chioşcuri care aveau 24 de angajaţi, cu carte de muncă, şi s-au lăsat altele cu un singur angajat… Pe vremea domnului Solomon, eu am fost împotriva acestor chioşcuri şi am solicitat demolarea, dar să nu pierdem sute de locuri de muncă. Nu aveţi nici o alternativă, ba mai mult – şi asta mă face să mă îndoiesc şi mai tare de corectitudinea acestor prelungiri -, nu mai devreme de două şedinţe, v-am spus că aţi demolat pe strada Amaradia nişte chioşcuri făcute cu autorizaţie, cu certificat de urbanism, cu tot ce trebuie, iar în locul lor aţi pus o rulotă urâtă, veche, care strică tot aspectul acelei zone. Asta nu pot să o înţeleg“, a afirmat Marian Vasile.
Primarul Lia Olguţa Vasilescu a susţinut că au fost demolate doar chioşcurile care nu se aflau în legalitate.
„Regulile să ştiţi că sunt clare: se prelungesc contractele celor care sunt în legalitate. Au fost până acum demolaţi toţi cei care nu îşi plătiseră taxele şi impozitele locale. Doar la trei care erau în legalitate, totuşi le-au fost demolate construcţiile pentru că se aflau într-o zonă în care vom amplasa un loc de joacă şi spaţiile de parcare din faţa Pieţei Craioviţa Nouă. În ceea ce priveşte construcţiile de pe strada Amaradia, avem hârtie de la Poliţia Circulaţie, care ne-au spus că acele chioşcuri nu au ce să caute în faţa lor. Vă punem la dispoziţie documentele, nu avem ce alte comentarii să mai facem. În ceea ce priveşte acea rulotă, nu ştiu despre ce este vorba, vom face verificări. Dacă este în ilegalitate, vă spun că dispare până mâine“, a afirmat Olguţa Vasilescu.
„Este o monstruozitate de rulotă, nu aveţi cum să nu ştiţi, pentru că este de două luni“, a replicat Marian Vasile.
„O să văd despre ce este vorba. Nu ştiu, dar o să vă aduc la cunoştinţă. În ceea ce priveşte celelalte chioşcuri, v-am spus că a fost un aviz de la poliţie şi că ei au solicitat expres ridicarea lor“, a răspuns primarul.
La sfârşitul anului 2013, CL Craiova a aprobat un regulament privind construcţiile provizorii din municipiu. Potrivit acestuia, până la 1 iunie 2014 toate chioşcurile din oraş trebuie să arate aproximativ la fel. Comercianţii pot alege între patru variante puse la dispoziţie de către arhitecţi: două variante de chioşcuri modulate pe structuri metalice, tocărie PVC, decoraţiuni şi culori specifice, şi două tipuri de chioşcuri izolate (pătrat, octogonal) – tonete fără fundaţii. Comercianţilor care vor investi în noile tipuri de construcţii până la 1 iunie li s-au promis contracte pe zece ani dacă au datoriile achitate la zi către CL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS