3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn doljean si-a ciopirtit tatal cu toporul

Un doljean si-a ciopirtit tatal cu toporul

Un batrin din comuna doljeana Calopar se zbate intre viata si moarte dupa ce ieri-dimineata a fost aproape ciopirtit de fiul sau cu un topor si un cutit, in timp ce dormea. Dupa comiterea agresiunii, fara nici un regret, autorul a luat micul dejun, apoi s-a predat politistilor, dar nu inainte de a-si pregati un pachet de mincare pentru a avea mai tirziu in arest, in caz ca i se va face foame.

Nicolae Selaru, de 85 de ani, din comuna doljeana Calopar, a fost ieri-dimineata victima unei violente greu de imaginat. Batrinul a fost gasit de sotia sa, in jurul orei 7.00, cu gitul taiat pe salteaua de paie intinsa in mijlocul curtii, unde adormise cu o seara inainte. „Ma trezii de dimineata, fusei pe la un vecin sa-l intreb daca ma ajuta sa zugravesc casa, apoi, cind ma intorsei sa trec prin gradina, il vazui pe patul din curte, acoperit cu paturi, de nu se mai vedea. Crezui ca i-o fi fost frig. Ma apropiai de el si-i zisei: «Ce faci, ma, nu te mai trezesti, ca-i tirziu?» Si dadui patura de pe el. Atunci vazui ca avea gitul taiat si era singe peste tot“, sustine Maria Selaru.

La capatiiul saltelei, batrina a gasit un topor insingerat si un cutit mare de bucatarie, stropit, de asemenea, cu singe. Ingrozita si parca nevenindu-i sa creada, femeia spune ca a incercat mai intii sa-si trezeasca barbatul: „Strigai la el, il miscai, sa-l fac sa vorbeasca. Degeaba, parc-ar fi fost mort“, dupa care a fugit la vecini sa le ceara ajutorul.

La fata locului s-a deplasat imediat ambulanta SMURD. Cadrele medicale au constatat ca batrinul inca mai respira, in ciuda leziunilor suferite. „Avea jugulara intepata in doua locuri si un traumatism cranian deschis destul de grav, produs prin loviri repetate cu un corp contondent. I-am acordat primul ajutor, avind grija sa oprim mai intii singerarea, apoi am transportat victima in conditii bune la Spitalul de Urgenta Craiova, unde a fost supusa imediat unei interventii chirurgicale“, a declarat dr. Alina Lazar, medic specialist in cadrul SMURD. In ciuda leziunilor suferite si a virstei, Nicolae Selaru a aratat o vointa de a trai iesita din comun. A supravietuit interventiei chirurgicale, reusind sa-i uimeasca pe medicii care nu ii dadeau practic nici o sansa.

Dupa ce si-a taiat tatal, i s-a facut foame

In acest timp, agresorul, nimeni altul decit fiul batrinului, Chirita Selaru, de 49 de ani, s-a predat autoritatilor, recunoscindu-si cu nonsalanta fapta. „Necazuri familiale, ce sa fie. Am stat 25 de ani casatorit la Constanta, apoi am divortat si am venit acasa la ai batrini, ca nu aveam unde sa ma duc. Seara m-am certat rau de tot cu ai mei. M-au gonit de acasa. Ca sa fie siguri ca plec, l-au chemat pe nepotul lor de la Craiova. Asta mi-a facut bagajele si m-a lasat la tren. Da’ n-am avut unde sa ma duc si m-am intors inapoi. M-am dus in camera mea fara sa stie nimeni. Iar dimineata l-am gasit pe taica-meu dormind afara. Din disperare ca n-aveam unde sa ma duc i-am dat doua topoare in cap“, a recunoscut Chirita cu calm, ca si cind sa incerci sa-ti ucizi tatal este cel mai normal lucru din lume.

Ca si cind nu ar fi fost de ajuns, barbatul a dat fuga in casa de unde a luat un cutit de bucatarie. S-a intors la tatal sau care se zbatea intr-o balta de singe si l-a mai lovit o data cu cutitul in git. Apoi i s-a facut foame si s-a dus din nou in bucatarie. In timp ce tatal sau zacea injunghiat afara, Chirita si-a prajit cirnati si i-a pus intr-o punga de plastic, impreuna cu o bucata de piine. Cu pachetelul de mincare in mina, s-a dus la politie si s-a predat. El le-a povestit politistilor ce facuse si s-a intristat foarte tare cind a aflat ca tatal lui nu murise.

Mai grav este ca acest barbat cu mintea bolnava a gasit intelegere pentru fapta sa. Ieri-dimineata, printre vecinii adunati in curtea victimei, la scurt timp dupa producerea agresiunii, s-au gasit si citeva femei care comentau astfel cele intimplate: „Bine i-a facut. Ce parinte isi arunca copilul pe strada?“. Printre curiosi puteau fi observati si copii, care se jucau nestingheriti pe linga salteaua insingerata sub privirile ingaduitoare ale mamelor care nu se jenau sa comenteze galagios detaliile macabre legate de evenimentul care tocmai se petrecuse.

Chirita Selaru este cercetat pentru tentativa de omor calificat. Potrivit politistilor, nu este la prima fapta de acest gen. In perioada in care a stat in Constanta, el a facut patru ani de inchisoare dupa ce i-a taiat gitul unui localnic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS