2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterdicţii noi pentru aparţinători la Spitalul de Urgenţă Craiova

Interdicţii noi pentru aparţinători la Spitalul de Urgenţă Craiova

Ministerul Sănătăţii a efectuat, începând din luna martie, controale în toate unităţile medicale publice din ţară, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova a impus ca măsură şi schimbarea unor circuite care privesc accesul în unitate al aparţinătorilor pacienţilor internaţi.

Familiile pacienţilor care se vor interna la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova va trebui să respecte anumite reguli privind accesul în unitatea medicală. Şi nu este vorba de cele care stabilesc programul de vizită al bolnavilor, consfinţit la începutul anului 2013 prin Ordin de ministru (între orele 15.00 – 20.00, de luni până vineri, şi 10.00 – 20.00, sâmbăta şi duminica), ci de unele măsuri pe care Ministerul Sănătăţii le-a impus în urma controalelor tematice pe care le-a efectuat la cea mai mare unitate medicală din Oltenia. În urma verificărilor care au loc până la sfârşitul lunii mai la toate spitalele publice din ţară şi care vizează, în principal, condiţiile igienico-sanitare în care sunt acordate serviciile medicale, s-a constatat că la SJU Craiova anumite circuite ar trebui închise.
Afluxul mare de aparţinători din spital, care nu respectă nici măcar programul de vizite stabilit prin lege, a făcut ca ministerul să solicite anumite restricţii în privinţa persoanelor care intră în spital. Aparţinătorii pacienţilor internaţi nu vor mai avea voie să folosească lifturile de la parterul clădirii, ci doar pe cele de la etajul doi. „În principiu, echipele de control nu au sesizat mari probleme la nivelul spitalului, mă refer la probleme grave, dar una dintre situaţiile spinoase a fost cea care se referă la închiderea unor circuite la care au acces aparţinătorii. Ar fi vorba de circuitul care priveşte partea de lifturi de jos, din Unitatea de Primiri Urgenţe, care urcă până la ultimul etaj. De ce? Pentru că de aici ai acces în holul din faţa blocurilor operatorii şi a Secţiei de Terapie Intensivă. Deci pacientul care se internează va ajunge pe secţii cu acele lifturi din UPU, pentru că ele sunt destinate transportului bolnavilor, dar aparţinătorii nu vor mai avea acces pe acolo. Pentru ei sunt lifturile care pornesc de la etajul doi“, a precizat dr. Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Acesta a mai menţionat că pentru aparţinători se va redeschide intrarea principală a spitalului, cea dinspre părculeţul din curtea interioară, de unde se va intra direct la lifturile de la etajul doi, care sunt destinate aparţinătorilor, iar de acolo pe secţiile de la fiecare etaj.

Interzis pe holurile de la Terapie Intensivă

O mare problemă va fi cea a prezenţei aparţinătorilor pe holurile din faţa Secţiei de Terapie Intensivă, acolo unde, practic, se stă zi şi noapte, în aşteptarea unei veşti bune de dincolo de uşi. Printre cerinţele ministerului s-a aflat şi cea a interzicerii staţionării aparţinătorilor în acest loc. „Cei de la minister ne-au transmis că nu este corect ca aparţinătorii să stea în faţa secţiilor de Terapie Intensivă, ci doar în holul central. Deci, practic, aparţinătorii să nu mai aibă acces pe această latură din spital“, a afirmat dr. Bogdan Fănuţă. „Sperăm ca până la sfârşitul anului, oamenii să se obişnuiască şi să nu mai intre în partea de holuri care dă spre blocurile operatorii şi Terapie Intensivă. Acolo, practic, să se închidă definitiv pentru aparţinători, să fie un culoar de acces doar pentru pacienţi şi cadrele medicale, bineînţeles. Dar aici mai intervine şi partea umană a lucrurilor…“, a adăugat managerul SJU Craiova.
Întrebat ce se va întâmpla, totuşi, cu aparţinătorii care trebuie să ajungă la Terapie Intensivă pentru a aduce bolnavilor medicamente, managerul Fănuţă a precizat că acest lucru nu se mai întâmplă: „Nu mai este nebunia aia cu achiziţia de medicamente, ca aparţinătorii să spună că se stă în faţa Terapiei Intensive pentru a primi lista cu ce trebuie să cumpere pentru bolnavii internaţi. Nu mai este cazul. Am mărit bugetul la medicamente de la 500.000 de lei pe lună, la 800.000 de lei, atât am avut în februarie, ceea ce ne-a permis să ne descurcăm. Necesităţile sunt mult mai mari, dar oricum prin această creştere a bugetului la medicamente s-a văzut o îmbunătăţire. O să se semneze şi contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar eu nu aş vrea să scad sub această sumă, dimpotrivă, aş vrea să avem lunar un buget de un milion de lei pentru medicamente“.
Bogdan Fănuţă a mai menţionat că ministerul a depistat şi alte probleme legate de partea de igienizare a anumitor secţii, a anumitor tronsoane, iar o problemă este etajul opt, acolo unde se află Maternitatea şi unde o aripă a secţiei stă închisă de mai bine de doi ani, pentru că proiectul de modernizare a eşuat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS