Comuna Castranova, sat Puturi-Dolj. Asezare situata la 25 de kilometri de civilizatie, un loc in care timpul se scurge dupa alte criterii. In era internetului si a zborurilor spatiale, oamenii traiesc dupa legi si norme care nu s-au schimbat de mult prea mult timp. Case frumoase, de oameni gospodari, alaturi de case de oameni necajiti, ale caror lacrimi si dureri surde ramin la fel de nestiute ca dilemele existentialiste ale filosofilor din toate timpurile. Numai ca, intr-una dintre cocioabele in care un taran adevarat nu si-ar tine nici vitele, un suflet de om isi striga neputinta si chinul cu glas nearticulat, de animal in agonie. Din strada Victoriei numarul 3 se aude vocea unui copil de aproape 16 ani, care nu isi stie nici numele, nici virsta, nu a vazut in viata lui o jucarie si habar nu are ce inseamna dragostea. Existenta lui se reduce la lumina si intuneric, notiuni al caror sens nici macar nu il poate realiza.
Cind intrebi de Tanta Gatan, oamenii din Puturi dau din umeri: „Tanta? A, e aia, mai, aia de se tine cu Gica si are un copil bolnav“. Si te indruma spre casa ei, ca o stie tot satul. Din ulita plina de hirtoape, cu pretentii de strada, se aude, din cind in cind, fie ca e vara, fie ca e iarna, fie noapte, fie zi, un zgomot ciudat, de fiara schelalaind. Vecinii stiu despre ce este vorba. Copilul Tantei Gatan e singur, inchis in casa, si urla de foame. Gardul darapanaturii sta sa se darime. Poarta e deschisa si doar un ciine negru isi face silitor datoria, latrind de doua-trei ori, mai mult a plictis. Animalul sta prins bine in lant, alaturi de un maldar de gunoaie, si pare bine hranit. Locuinta Tantei e varuita in alb, citeva geamuri lipsesc, iar celelalte sint sparte si murdare. Parca face parte din peisajul unei mahalale sordide din epoca interbelica. In dreapta si in stinga casei, doua grajduri care stau sa cada. Curtea e invadata de balarii si de gunoaie, strinse acolo de Dumnezeu stie cind. Usa e legata cu un cordon, pe post de incuietoare de lux, intrucit Tanta nu e acasa. E dusa la cimp, la porumb, dupa spusele unei satence care trece carind o galeata, de-abia miscindu-si piciorele desculte prin praf. Printr-un geam crapat se vede cuibarita intre niste toale o fiinta. O fiinta umana care isi agita miinile in aer. Mirosul e greu de suportat si, la intrarea in „casa“ aerul duhneste a sobolan. In incaperea din dreapta se vad aruncate trente vechi si jegoase. Odaia din fata se vrea bucatarie. Printr-un geam trece o lumina bolnava peste o masa pe care o mina de „gospodina“ a aruncat o bucata de ziar, un capac de galeata si un codru de piine, uitat acolo de cind lumea si pamintul. Pina si mustele au fugit. Pe alta masa, acoperita de o musama, stau la loc de cinste doua sticle goale de bautura si o sacosa albastra. Mincare o fi, n-o fi, dar bauturica ii face pe locatari sa vada viata in roz. Aragazul, primit probabil de pomana, intregeste imaginea dezolanta si are mai mult un rol decorativ. Masina de gatit e doar o alta „mobila“, intrucit Tanta nu locuieste si nu gateste aici. In „sala“ sta pus un scaun cu niste boarfe pe el. Pe un „pat“, acoperit pe jumatate cu paturi nespalate, sta chircit un baietel.
„Va faceti pomana daca anuntati statul sa il ia de aici“
Copilul are, dupa spusele celor din Puturi, aproape 16 ani. Pare de cel mult cinci. Piciorusele descarnate sint semnul unei distrofii musculare avansate. Nu are lenjerie pe el, e acoperit doar de o bluza. Osatura deformata se vede prin pielea galbui-vinetie, aproape transparenta. E malnutrit, are strabism, iar handicapul neuromotor e vizibil chiar si pentru un necunoscator. Fiinta e un rezultat nefericit al unui destin care si-a batut, parca, joc de el. Isi agita in aer miinile si picioarele si se dezgoleste de tot. Geme si scinceste ca un pui de pisica, apoi sunetele se schimba intr-un horcait indescriptibil. Cuvintele nu pot descrie un raget aproape apocaliptic, care nu pare ca iese din trupsorul atit de chinuit de boala si de nepasarea celei care ii este mama biologica. Peretii sint minjiti de excremente, boarfele emana un miros de urina statuta. Tanta, cea care i-a dat viata, e cunoscuta in sat: ia banii pe care ii acorda statul si ii lasa in prima crisma care ii iese in cale. Tatal copilului, Ion Lupu, se apropie de 50 de ani si nu prea da pe acolo. Tanta vine zilnic si ii aduce de-ale gurii copilului intr-un sufertas, ca si cum ar hrani porcul, numai ca si un porc e hranit de doua ori pe zi. In rest, Tanta, care are vreo 40 de ani, sta la iubitul ei, un „tinar“ de 70 de ani: Georgica Smarandache. Munceste cu Georgica, locuieste cu Georgica si bea cu Georgica. Gura satului spune ca Tanta mai are o fata, care si-a luat lumea in cap si s-a maritat, numai sa scape din iadul de acasa. Satenii ii stiu ca pe niste cai breji. Copilul sta inchis intre cei patru pereti, ca intr-o cusca, mai mult singur. Companie ii tin vara mustele si gindacii, iar din cind in cind, mai are parte si de „vizitele“ sobolanilor. Iarna trecuta, zic oamenii din Puturi, copilul a si fost muscat de urechi de sobolani.
„Numai Dumnezeu il tine in viata pe copilul asta. Sta singur aci. Vara e cald, iar iarna ma mir cum n-a inghetat, ca nu face nimeni foc. Cred ca nici soba nu au. Va faceti pomana daca vine statul sa il ia. Numai ca n-o sa mai aiba Tanta bani de bautura“, a spus un barbat intre doua virste din Puturi. Intr-adevar, nu se vede nici soba, nici vreo sursa de apa ori lumina. Doar saracie si mizerie se gasesc din plin sub acoperisul care ii e casa sufletului de om. Vecinii s-au saturat sa ii zica Tantei sa faca curatenie si sa dea foc boarfelor, in care toate vietatile pamintului si-au facut culcus. Tanta Gatan le stie insa pe ale ei. Pentru ea, copilul e doar sursa unui venit constant. Banii sint numai buni de dat pe ceva de baut. Cind Tanta nu are cu ce sa isi ude gitlejul, bate si-n toiul noptii pe la usile oamenilor, poate-poate o sa capete un paharel de tarie. Tanta nu stie ce inseamna sa fii mama. Traieste linistita, stiind ca un ciine ii pazeste rodul pintecului si zdrentele.
