0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePianistul Radu Adrian, premiat la olimpiada naţională

Pianistul Radu Adrian, premiat la olimpiada naţională

Radu Adrian (foto), elev la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova, a obţinut, pentru al doilea an consecutiv, locul al doilea la faza naţională a Olimpiadei de Pian, desfăşurată la Baia Mare, în perioada 3-6 aprilie.
Tânărul talentat este de origine din comuna olteană Dobreţu şi a început să cânte la pian în urmă cu 13 ani.
Olimpiada naţională a constat în susţinerea unei sonate, a unei rapsodii şi un studiu de caz. Adrian a ales să interpreteze o sonată de Beethoven, intitulată „Waldstein – opus 53 nr. 21“, „Preludiu şi fugă“ în La minor, de J.S. Bach, din caietul nr. 1 Clavecinul bine temperat, şi „Rapsodia ungară“ nr. 2 de Franz Liszt, cunoscută din coloana sonoră a desenelor animate „Tom&Jerry“. Ca studiu de caz, Adrian a avut de prezentat Frederich Chopin – Opus 10 nr. 8 în Fa major.
Elev în clasa a XII-a, pianistul oltean spune că acestă performanţă înseamnă pentru el un nou pas pe scenă, o nouă experienţă şi alt obstacol depăşit. Însă, toate aceste reuşite au fost posibile datorită doamnei profesoare de pian Mariana Ilie. Pe 30 aprilie, Radu Adrian va susţine un recital la Filarmonica „Oltenia“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS