Of, limba romana!

Vad ca iarasi se agita prin parlament chestiunea protejarii limbii romane. Pe la inceputul anului, ministrul culturii, dl Razvan Theodorescu, anuntase, cu oarecare tapaj, ca pregatea un proiect de lege nou, pe aceasta tema. Altul decat cel initiat, fara succes, in legislatura precedenta, de fostul taranist, convertit la social-democratie, George Pruteanu. Dl ministru a avansat si o data la care proiectul sau urma sa ajunga in parlament. „Cam peste o luna“, a zis dl Theodorescu. Apoi, s-a asternut tacerea si peste aceasta intentie legislativa, si peste controversele din jurul ei. Ideea parea sa fi fost lasata balta. Dar, brusc, se discuta, vad, din nou despre „legea Pruteanu“. Proiectul anuntat de ministrul culturii a disparut in ceata. Sau a fost abandonat in urma unor conciliabule de partid.

Cu aceasta ocazie, am aflat ca proiectul are acum alt titlu: „Lege pentru folosirea limbii romane in locuri, relatii si institutii publice“. Alt titlu si alte ambitii, mult mai modeste. Nu mai e vorba de ocrotirea limbii romane impotriva stricatorilor de limba, ci de ceva mai simplu. Proiectul prevede ca produsele comerciale cu texte in limbi straine vor avea atasata, in mod obligatoriu, traducerea romana. Textele de interes public, inclusiv numele de firme, vor fi traduse, de asemenea, in limba romana. In disputele de azi, marul discordiei e un articol prin care televiziunile regionale, de stat sau private, ce emit in limbile minoritatilor, sunt datoare sa-si titreze programele in limba romana, idee neagreata de UDMR. De unde se vede ca drumul adoptarii acestei legi nu e chiar asa de neted cum mi-am inchipuit.

Problema care ramane nelimpezita este a oportunitatii legii. Impotriva cui ar vrea forul nostru legislativ sa protejeze limba romana? Nu-i banuiesc pe politicienii nostri de masochism ca sa-i cred dispusi sa se puna singuri in situatia de a deveni infractori. Cum cei mai multi dintre „alesii“ nostri cunosc cu totul aproximativ limba poporului pe care-l reprezinta, deputatii si senatorii ar fi in pericol sa plateasca amenzi grele daca dezacordurile dintre subiect si predicat sau improprietatile de limba s-ar pedepsi. Nu cred nici ca domnii parlamentari doresc sa se puna rau cu televiziunile noastre sau cu ziarele, sursele principale, pe langa politica, de degradare a limbii. In plus, limba e ceva viu, in permanenta schimbare. Ea nu poate fi turnata in bronz ca o statuie. Nu e nici ca Muzeul Satului, o valoare incremenita, care trebuie pazita cu strasnicie, sa nu se atinga nimeni de ea. Nu se pot pune paznici – admitand ca am avea atatia – pe langa toti romanii care vorbesc prost romaneste. Si ce sa faca ei? Sa-i traga de maneca pe tinereii care ne prezinta, la diverse televiziuni, „sportul“, explicandu-le ca, daca vorbesc de fotbalistii straini din campionatul italian de fotbal, cuvantul „stranieri“ are un sens, dar ca el e ridicol folosit pentru campionatul englez sau pentru campionatul spaniol? Sa fie sufleuri ai televedetelor, amatoare de neologisme, lamurindu-le ca „fortuit“ inseamna nu „fortat“, ci „neprevazut“, „venit pe neasteptate“? Animatoare cunoscute de telespectacole nu-si fac catusi de putin probleme ca vorbesc – cu minime exceptii – o limba romana auzita prin baruri, cu dezinvolte incertitudini gramaticale. Si cum ar putea fi interzise, oare, reziduurile „limbii de lemn“, de vreme ce „limba de lemn“ n-a disparut o data cu ideologia care i-a dat nastere?

Cum se vede, am multe motive sa ma indoiesc ca e posibila o lege adevarata si serioasa de ocrotire a limbii romane. Si totusi, undeva, scepticismul meu se impotmoleste. Sunt convins si eu ca un popor care isi pierde zeii si limba nu mai are destin, chiar daca el continua sa aiba o istorie. Sunt convins si eu ca limba e o valoare de patrimoniu. Si am impresia ca inclusiv limba romana se afla azi in „tranzitie“. Spre ce? Spre „romgleza“, incotro o trag noii „pretiosi-ridicoli“, care nu pot spune „clasa de mijloc“, ci numai „middle classe“, si stramba din nas cand aud „ospatarie“, „birt“ sau ceva similar, la fel de prafuit, in loc de „fast food“? Spre maidan, unde vor s-o traga inclusiv unii politicieni? Spre un idiom lipsit de profunzimi si nuante, care-l va transforma pe Eminescu in poet „demodat“, ce scria si vorbea intr-o alta limba? Ceva ar trebui facut pentru a ne apara limba, stalcita, pocita, corupta, la aceasta ora. Si nu stiu ce. Caci degradarea limbii e strans legata, ma tem, de degradarea valorilor din societatea noastra. E oglinda tulbure a crizei de identitate in care ne aflam.