8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiova vrea gloria!

Craiova vrea gloria!

CS Universitatea Craiova va primi astăzi, de la ora 16.00 (TVR 1), vizita formaţiei Gloria Bistriţa, disputa contând pentru etapa a 2-a din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2. Lideri incontestabili în campionatul regulat, jucătorii lui Gabi Balint îşi doresc să „defileze“ şi în „miniturneul“ în care se întâlnesc cele mai bune şase echipe din serie, iar pentru a se apropia şi mai mult de promovarea mult dorită nu au voie să rateze punctele puse în jocul cu ardelenii, unii dintre principalii urmăritori.
Căpitan în meciul din turul campionatului, disputat pe „Ion Oblemenco“ şi încheiat 1-1, mijlocaşul Adrian Ionescu a afirmat că îşi doreşte foarte mult ca la sfârşitul jocului de sâmbătă, punctele să ajungă în contul CS Universitatea Craiova şi astfel să-şi mărească diferenţa faţă de Gloria. „Îi respectăm pe cei de la Bistriţa, chiar dacă au acces mai greu în play-off. Este adevărat că am fost căpitanul echipei în meciul tur din campionat, dar acel meci a trecut şi a fost un joc în care puteam să şi pierdem, dar şi să câştigăm. Acum este alt meci, iar aleşii noştri, ai echipei, în privinţa banderolei sunt Mihăiţă Pleşan, Silviu Izvoranu şi Florin Pătraşcu. În plus, jucăm într-o altă fază a competiţiei, iar punctele sunt foarte importante pentru noi şi suntem concentraţi, vrem să câştigăm. Atmosfera din lot este foarte bună, am învins în ultimele şase jocuri şi avem un moral excelent. Urmează o deplasare grea, la Târgu Mureş, dar important este să fim concentraţi la jocul de mâine (sâmbătă – n.r.), pentru că o victorie cu Bistriţa ne-ar face să ne distanţăm la şase puncte de ei. Sper ca suporterii să vină într-un număr cât mai mare şi să ne susţină, iar la sfârşit să ne bucurăm împreună“, a declarat Adi Ionescu, pentru GdS.

Remus Vlad i-a „periat“ pe juveţi

Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Remus Vlad, a afirmat că în partida din Bănie cu liderul CSU Craiova, că echipa sa porneşte cu şansa a doua. „Orice joc trebuie abordat cu încredere, chiar dacă întâlnim, să fim corecţi, o echipă mult mai valoroasă şi mai bine pregătită. Am scos rezultate bune cu ei în sezonul regulat, dar erau în altă situaţie, în construcţie. Acum au un statut foarte clar, citesc că joacă pe salarii de 100.000 de euro. E şi o presiune mare pe ei. Dacă au sau nu drept de promovare, este treaba FRF. Păi hai să zicem, au o
superechipă pentru Liga a II-a, ca să nu zic că au o echipă foarte bună de mijlocul clasamentului în Liga I. Luând-o de la portar până la atacanţi, au jucători de valoare: Pleşan, Varga, Curelea şi aşa mai departe. Ne vom duce la Craiova să ne batem cu armele noastre, ce vom realiza vom vedea“, a spus Remus Vlad, pentru timponline.ro. „Ce şanse de promovare avem? Puţine. Dacă luam trei puncte cu CSM Vâlcea mai erau ceva. Şanse sunt mai puţine, o să vină jocuri şi mai grele, cu Craiova, cu Târgu Mureş… Cu Reşiţa şi cu FC Olt ne mai batem noi pe acolo. Noi avem statutul ăsta al insolvenţei şi e greu, îţi trebuie un buget. Vrem să ne batem până la sfârşit, cu posibilităţile noastre, să obţinem rezultate cât mai bune şi vom vedea unde suntem când se trage linia. Obiectivul numărul doi este formarea unei echipe tinere, cu jucători din centrul nostru“, a completat oficialul Gloriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS