PNL şi PDL au început discuţiile despre o colaborare imediat după alegerile europarlamentare, confiscând spaţiul mediatic în dauna scorului mare obţinut de PSD. De ce atâta grabă şi care sunt mizele atât pentru partidele de dreapta, dar mai ales pentru electorat? Plus o predicţie: dacă nu va promova o reformă fiscală similară cu introducerea cotei unice de 16%, noua alianţă se va impune cu greu în rândul antreprenorilor.
Mizele interne
Atât PNL, cât şi PDL au obţinut la europarlamentarele de duminică rezultate sub ţintele asumate de liderii lor. Luni dimineaţă, în ambele partide se instalase deja o stare de nemulţumire care putea duce la mişcări riscante pentru Crin Antonescu (foto dreapta), respectiv Vasile Blaga (foto stânga).
Cei doi s-au repliat rapid. Crin Antonescu a făcut ceea ce promisese – şi-a depus demisia şi a anunţat congres nou. Mai mult, a dat o lovitură de imagine: a propus afilierea la PPE (dreapta europeană), din care face parte deja PDL. Apoi, în paralel cu Vasile Blaga, a anunţat deschiderea negocierilor PNL-PDL pentru o colaborare pentru prezidenţiale.
Tensiunea internă în ambele partide, inerentă ratării ţintei de la europarlamentare, s-a disipat rapid. Activul de partid a primit o nouă ţintă, un nou obiectiv realist: câştigarea (în comun) alegerilor prezidenţiale împotriva PSD.
Miza relaţiei cu PSD
PSD a forţat o reacţie în PNL atunci când l-a folosit pe Călin Popescu Tăriceanu drept cal troian. La vedere. Iniţiativa lui Tăriceanu de a forţa participarea la şedinţa conducerii PNL de luni dimineaţă, de o ineleganţă extremă, i-a stârnit şi mai mult pe liberalii sătui de presiunile făcute de PSD pentru ruperea PNL.
Crin Antonescu, ajutat de colegii din conducerea partidului, a rezistat asaltului matinal al PSD şi l-a dat afară pe Tăriceanu, după care l-a exclus din partid şi pe Radu Stroe, o altă cârtiţă a PSD. Cum putea însă să determine activul de partid să reziste cântecului de sirenă al PSD? Simplu, dându-i o nouă perspectivă, aceea a unei alianţe mai naturale, cu PDL. Şi a reuşit, cel puţin pentru moment.
Şi la PDL a existat tentaţia PSD. Constrânşi să găsească alternativă la majoritatea fragilă cu UDMR şi UNPR (care cer tot mai mult pentru a nu trăda), PSD-iştii au tatonat o posibilă alianţă post-europarlamentare cu PDL. Blaga a retezat echivocul atunci când a anunţat că va discuta doar cu PNL.
Miza moştenirii dreptei post-Băsescu
În ultimii ani, PDL şi PNL au trăit, mediatic cel puţin, în umbra lui Traian Băsescu. Blaga şi Antonescu au şi spus-o în campania pentru europarlamentare, când au reclamat că dezbaterea publică a fost pur şi simplu confiscată de lupta Băsescu – Ponta.
E de înţeles frustrarea celor două partide faţă de capacitatea uriaşă a lui Traian Băsescu de a stabili agenda publică. Mai ales de când a rupt PDL pentru a-i da un partid nou-nouţ Elenei Udrea, preşedintele Băsescu a devenit practic un adversar pentru ambele partide.
Acesta e motivul principal al excluderii PMP de la discuţii. Evident, contează şi rezultatul slab al PMP, doar 6%, ceea ce reduce sensibil marja de negociere a preşedintelui în viitoarea construcţie politică. Iar prezenţa încăpăţânată a Elenei Udrea, adversar definitiv al lui Blaga, face ca punţile de legătură între PDL/PNL şi PMP să fie tăiate în acest moment.
Odată ce PNL va intra cu acte în rândul popularilor europeni, se rezolvă şi problema reprezentării în România a PPE, şi ascendentul PMP scade şi mai mult.
Ce consecinţe va avea această marginalizare a lui Traian Băsescu şi a noului sau partid?
Un efect negativ ar putea fi îndepărtarea de agenda reformistă promovată cu încăpăţânare de Băsescu, deseori împotriva partidului sau coaliţiei care l-a susţinut: reforma în justiţie, întărirea instituţiilor statului de drept, reforma administraţiei ineficiente. Cu Traian Băsescu în interior, noua construcţie ar avea garantate aceste obiective pe agendă. Cu un nou partid controlat de Crin Antonescu, Vasile Blaga şi oamenii din generaţia lor, vor exista semne de întrebare legitime.
Un efect pozitiv ar putea fi determinarea preşedintelui Băsescu să rămână o voce puternică de opoziţie la Victor Ponta/PSD. „Obiectivul meu, chiar dacă această atitudine are pierderi electorale şi pentru mine, este ca până în noiembrie acest om să ajungă la un nivel la care să nu mai poată deveni preşedintele României“, spunea Traian Băsescu pe 17 mai. E posibil ca preşedintele să-şi folosească toată energia în această direcţie, transformându-se într-o ţintă vie pentru PSD. Gestionată corect, situaţia ar putea fi câştigătoare pentru PNL/PDL, care ar putea fi lăsate să-şi utilizeze energiile pentru a construi în linişte, fără presiunea PSD.
Miza noului preşedinte/premier
Desemnarea candidatului comun la preşedinţie şi a partenerului de tandem pentru postul de premier e cheia de boltă a noii construcţii. Cătălin Predoiu, Crin Antonescu, Klaus Iohanis sau MR Ungureanu sunt numele vehiculate până acum pentru o posibilă candidatură la prezidenţiale. Nici unul nu garantează în acest moment victoria împotriva unui candidat al PSD, oricare ar fi acela. Fiecare dintre cei patru de mai sus are probleme: fie de imagine, fie lipsa de notorietate, fie lipsa de credibilitate, fie incapacitate de adaptare la electorat.
Vor ceda şi unii, şi alţii, şi vor accepta o soluţie din afară? Şi dacă ar fi de acord, cine să fie personajul? Aici e marea problemă a noii construcţii. Aici se va juca, de fapt, existenţa alianţei sau a viitorului partid rezultat din fuziunea PNL cu PDL.
Miza pentru electorat
Prinşi de frenezia breaking-news-urilor despre negocierile PNL şi PDL, riscăm să pierdem din vedere interesul public. De fapt, asta e miza cea mare. Va reuşi alianţa PNL/PDL să promoveze o agendă corectă, care ne interesează pe toţi?
Ca să capteze mare parte a publicului de dreapta, noua alianţă trebuie să aibă ca obiectiv întărirea instituţiilor statului de drept, menţinerea României pe traseul euroatlantic, rezolvarea corupţiei cronice care sufocă spiritul antreprenorial, creativitatea şi care determină milioane de români să plece definitiv din ţară.
Ca să capteze publicul, alianţa PNL/PDL (plus alte partide mai mici care se vor alipi) trebuie să înţeleagă că succesul din 2004 al Alianţei DA s-a bazat şi pe creativitatea echipei economice de la acel moment, care a promis şi a livrat cota unică de 16% cu o îndrăzneală care a sedus micii antreprenori. Dacă va promite măsuri minimale precum scăderea cu câteva puncte a CAS sau a TVA, fără să promită o revoluţie fiscală reală şi fezabilă, noua alianţă nu va produce scânteia mult-aşteptată.
Cristian Pantazi
HotNews.ro
