0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Patru echipe participă la Cupa ”Ilie Balaci”

Fotbal – Patru echipe participă la Cupa ”Ilie Balaci”

Conducerea Școlii „Obedeanu” din Craiova (structură a Școlii Gimnaziale „Decebal” – n.r.), a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că ediția a VIII-a a Cupei „Ilie Balaci”, care se va desfășura mâine, va avea la start patru formații: echipa gazdă – Școala „Obedeanu”, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Craiova, Liceul de Artă „Marin Sorescu” și Școala Gimnazială Caraula. Disputele vor începe la ora 9.00, având următorul program: „Obedeanu” – „Bălcescu” și „Marin Sorescu” – „Caraula”. Învingătoarele vor disputa finala mare a competiției, iar învinsele vor susține finala mică. Arbitrii partidelor vor fi David Doicaru și Adrian Cuculici. Ultimul act al întrecerii va fi condus de cavaleri ai fluierului cu renume: fostul arbitru și component al Campioanei Unei Mari Iubiri, Ion Velea, și Sebastian Colțescu.

Prezent la conferința de presă, Ilie Balaci s-a arătat impresionat că întrecerea care îi poartă numele a ajuns la a VIII-a ediție, fiind printre puținele din țară cu o asemenea anvergură. „Pot să spun că școala Obedeanu este singura pe care am terminat-o fără să chiulesc nici măcar o dată. În rest, la liceu am rezistat trei luni, iar facultatea a fost făcută altfel, atât timp cât eram fotbalist. Nu întâmplător este a opta ediție. M-am născut pe data de 8, am purtat numărul 8 pe tricou, iar acum am fost prezent la a VIII-a ediție a competiției. Cred că este printre cele mai importante competiții ca longevitate”, a afirmat „Minunea Blondă”.
Și Ion Velea a avut amintiri plăcute cu privire la ediția din acest an a Cupei „Ilie Balaci”: „Mă bucur că particip la a VIII-a ediție a Cupei Ilie Balaci. Pentru mine, cifra 8 a reprezentat mereu ceva deosebit, eu terminând Școala nr. 8, Emil Racoviță, din București, alături de Nadia Comăneci. Îmi pare rău că această competiție nu a luat mai multă amploare până acum. Este păcat că alte școli nu organizează asemenea întreceri pentru foștii lor sportivi de valoare.”
Mai multe amănunte, în GdS de mâine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS