8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum a aterizat un avion Wizz Air la Sofia în loc de Craiova

Cum a aterizat un avion Wizz Air la Sofia în loc de Craiova

http://www.youtube.com/watch?v=f2RspzruTe0

\n

Cursa aeriană Wizz Air, ce trebuia să decoleze joi seară, la ora 19.35, de pe Aeroportul din Craiova spre Londra (Luton), a fost anulată. Avionul urma să ajungă la Craiova de la Londra, dar a ajuns în cele din urmă la Sofia. Revoltați și îngrijorați, 161 de pasageri, printre care și copii, au rămas ore în șir în sala de așteptare fără să primească nici o informație cu privire la motivele pentru care aeronava nu a mai decolat. Directorul General al Aeroportului din Craiova, Dumitru Mircea-Ovidiu, a declarat că numai compania Wizz Air este în măsură să rezolve problemele cu pasagerii. Reprezentanții companiei Wizz Air spun că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile au ales să anuleze zborul. 

Condițiile meteorologice nefavorabile de joi seară au creat probleme companiei aeriene Wizz Air. Cursa Craiova – Londra (Luton), care ar fi trebuit să plece de pe Aeroportul din Craiova la ora 19.35 și să aterizeze la ora 20.50 în capitala Angliei a fost anulată. Pasagerii erau nemulțumiți de situația creată. „Este bătaie de joc tot ce se întâmplă aici. Suntem de câteva ore în sala de așteptare și nimeni nu ne spune nimic. În Aeroportul din Londra suntem așteptați de familii și noi stăm pe aici fără să știm ce va urma“, a spus un pasager, pe un ton răspicat.
„Zborul din această seară s-a anulat, iar cei care au fost norocoși au prins bilet pentru mâine dimineață (vineri dimineață -n.r.). Din București spre Londra, primul zbor va fi la ora 6.20, pentru care sunt doar 30 de locuri libere, iar pentru zborul de la ora 11.00 sunt doar câteva locuri, vreo 14 sau tot la fel, 30. Eu am apucat biletul pentru mâine la 6.20 și la ora 00.00 o să plecăm spre București cu un autocar. Sunt cu doi copii după mine de trei și cinci ani. Băiatul a adormit pe scaun și fetița plânge de când a început tot tămbălăul ăsta“, a spus cu ochii în lacrimi, Eugenia Pârvulescu.

„Primul venit, primul servit“

Aeroportul din Craiova le-a pus la dispoziție pasagerilor două autocare cu care au fost transportați spre București pentru următoarele zboruri. Criteriile de selecție, însă, au ridicat mari semne de întrebare printre pasageri. Oamenii nu înțeleg cum unii au putut să plece, iar alții au rămas încă în sala de așteptare, chiar dacă aveau și copii de numai câțiva ani după ei. „Am rămas aici cu copiii după mine și nimeni nu a ținut cont de faptul acesta. Chiar nu îmi dau seama ce fel de legi respectăm dacă nici copiii nu mai au prioritate, mai ales în asemenea cazuri“, spune o femeie. „E o nebunie tot ce se întâmplă aici. Toată lumea se agită și se îngrămădește să prindă un loc în autocarul care urmează să ajungă. Am avut noroc să fiu printre primii care așteaptă la ghișeu și să plec cu primul autocar“, a declarat un bărbat, bucuros că nu și-a mai prelungit orele de așteptare.
Pasagerii au înțeles că în Aeroportul din Craiova, în asemenea situații se merge după criteriul „primul venit, primul servit“. Tocmai din acest motiv, oamenii se îngrămădesc și se îmbrâncesc în fața singurului ghișeu deschis pentru a putea obține altă rezervare. „Nu am avut norocul pe care l-au avut alții să pot să plec cu unul dintre cele două autocare puse la dispoziție. Mâine ar fi trebuit să fiu în Manchester și din cauza aeronavei Wizz Air nu o să mai pot ajunge la muncă. Cred că nu am șanse să plec până marți-miercuri din Craiova. S-au îngrămădit toți la ghișeu, iar eu n-am putut să mai prind nici un loc“, a povestit Cristian Staicu. Tânărul a fost completat de alt pasager, care era la fel de nemulțumit de cele întâmplate.
Întrebat care au fost criteriile după care au fost aleși pasagerii care au plecat primii cu autocarul, directorul general al Aeroportului din Craiova, Dumitru Mircea-Ovidiu, a spus: „Probabil că la selectarea celor care au plecat spre Bucureşti au avut prioritate cei care plătiseră dinainte preîmbarcarea. În ceea ce-i priveşte pe cei rămaşi, din câte ştiu, au posibilitatea să-şi reruteze zborul, la aceeaşi companie, fără nici un fel de costuri suplimentare“.

„Toți au plecat acasă, iar pe noi ne-au lăsat de izbeliște“

Pasagerii au rămas ore în șir în Aeroportul din Craiova, fără să li se dea nici un fel de explicație. „Așteptăm o cursă care ar fi trebuit să plece din Craiova spre Londra, undeva la 19.35. Am auzit că din cauza condițiilor meteorologice nu pot să aterizeze și se plimbă deasupra aeroportului. Mai târziu am aflat că, de fapt, aeronava a aterizat în Sofia din cauză că i s-a terminat combustibilul. Am crezut că o să vină de la Sofia în câteva ore, nu era nici o problemă. Apoi am aflat că ne îmbarcă în microbuze și că ne asigură cursă din București, de pe Otopeni. Este inadmisibil să fie o singură persoană la ghișeu care să programeze zborul pentru 150 – 200 de persoane și, mai mult decât atât, aceasta este însărcinată. Fiind o situație de urgență, această doamnă ar trebui să fie suplimentată și să mai vină personal care să se ocupe de pasagerii care așteaptă. Toți au plecat acasă, iar pe noi ne-au lăsat de izbeliște“, a spus dezamăgit Mitrică George, în timp ce își ținea fata în brațe. În ceea ce privește biletul pe care și-l cumpărase, acesta a declarat că va renunța la cursă și că își va cere banii înapoi.
„Nu ni s-a dat nici măcar o informație, decât că a aterizat avionul la Sofia, nu știm nimic altceva. Știm că pleacă unii la București la 12.00 noaptea, alții la 6.00 dimineața pentru că nu mai au avioane. Suntem mulți care trebuie să fim acolo mâine, ce facem? Nu avem un pahar de apă pe căldura asta, nici nu mai vorbesc de mâncare…“, a declarat dezamăgită una dintre pasagere.

Aeroportul nu poate vorbi în numele companiei Wizz Air

Conducerea aeroportului spune că avionul care trebuia să-i transporte pe pasageri spre Londra a rămas la Sofia şi susţine că nu este responsabilă pentru problemele create de Wizz Air. „Nu este problema aeroportului ceea ce s-a întâmplat. Pasagerii trebuie să înţeleagă faptul că Wizz Air este responsabilă pentru toate acestea. Eu am primit inițial o informaţie de la turnul de control, cum că din cauza condiţiilor meteorologice sunt probleme cu acest zbor. Ulterior, am mai primit un telefon şi am fost anunţat că avionul s-a dus în direcţia Sofia, dar mai întâi s-a plimbat câteva zeci de minute, așteptând în aer ca norii de deasupra Craiovei să se risipească. Aeronava a ajuns până la urmă la Sofia, unde a alimentat, iar în cele din urmă a rămas acolo. Ne-am ocupat noi de pasagerii rămaşi în aeroport, cu toate că aceasta nu era responsabilitatea noastră. Le-am oferit câte un sandviş şi o sticlă de apă. Apoi, am adus două autocare cu care unii pasageri au fost duşi la Bucureşti pentru a pleca de acolo“, a declarat directorul general al Aeroportului din Craiova, Dumitru Mircea-Ovidiu. Acesta mai spune că aeroportul nu le-a putut oferi și pasagerilor informațiile pe care aceștia le așteptau, motivul fiind că Wizz Air încă nu are bază în Craiova: „Nouă ne-a fost comunicat prin intermediul turnului de control că aeronava nu va mai ateriza în Craiova, informații pe care nu le-am putut transmite oamenilor pentru că, din moment ce Wizz Air nu are bază în Craiova, noi nu puteam să vorbim în numele companiei. Pe data de 23 iulie, urmează să se deschidă baza operațională a companiei Wizz Air în Bănie. Atunci, Craiova va avea propria aeronavă Wizz Air, un Airbus 320 cu 180 de locuri“.

Zborurile Wizz Air au fost redirecționate

Pentru a afla punctul de vedere oficial cu privire la zborul anulat Craiova – Londra, dar și despre pasagerii care au aterizat în Sofia, dar care, de fapt, ar fi trebuit să ajungă în Craiova, redactorii GdS i-au contactat pe reprezentanţii companiei Wizz Air. „Zborul Wizz Air W6 3745 din 10 iulie de la Londra Luton spre Craiova a fost redirecționat spre Sofia din cauza condițiilor meteorologice adverse. Toți pasagerii au fost transferați cu autocarele la Craiova. În consecință, zborul de întoarcere W6 3753 de la Craiova la Londra Luton a fost anulat. Pasagerii au putut să-și reprogrameze călătoria pe următorul zbor Craiova – Londra Luton, sau alternativ pe zborul București Otopeni – Londra Luton“, a declarat managerul companiei Wizz Air, Daniel de Carvalho.
La acest material a contribuit și Adriana Stoica, absolventă a Facultăţii de Litere din Craiova, specializarea Jurnalism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS