Plăţile informale către medici, denumirea politicos-tehnocrată a plicurilor/şpăgii din spitale, nu sunt un fenomen specific României. Asta, deoarece mai toate sistemele medicale de stat din regiune, moştenitoare ale vajnicei tradiţii sovietice, nu sunt capabile să asigure pacienţilor accesul la tratamente în baza aşa-zisei asigurări medicale universale.
Dar spre deosebire de vecinii lor din regiune, românii dau plicul la medic mai delicat, mai altfel. Şi apoi suferă vârtos şi pe măsură.
Plicurile din spitale pot dăuna grav sănătăţii căci, spun majoritatea studiilor publicate pe acest subiect, pacienţii care ştiu că nu-şi permit „scorurile“ practicate amână sau chiar anulează prezentarea la medic. Existenţa acestui fenomen face imposibilă şi creşterea eficienţei serviciilor medicale, blocând tentativele de reducere a preţului unor tratamente care ar putea fi mai ieftine.
În România 11% din adulţi cred că este obligaţia lor să ofere plăţi informale medicilor.
Ce îi diferenţiază pe români de alte popoare din regiune este că majoritatea plicurilor oferite în spitale sunt un semn de gratitudine pentru medici, cel puţin aşa susţine majoritatea celor intervievaţi.
Această „gratitudine“ a pacienţilor români este însă costisitoare. Românii, alături de ucraineni, sunt europenii care se împrumută cel mai des sau îşi vând cel mai frecvent din bunuri pentru a-şi putea acoperi cheltuielile legate de sănătate, deşi sunt teoretic asiguraţi medical.
Pentru unul din patru români, banii plătiţi direct în spital ajung la cel puţin 10% din venitul anual pe gospodărie. În întreaga regiune românii, cu excepţia ucrainenilor, sunt cei mai împovăraţi de cheltuielile directe legate de sănătate chiar şi atunci când beneficiază de asigurarea medicală obligatorie.
Pacienţii români cu cancer sau cu diabet au declarat că nu li s-au cerut bani, dar au simţit că este responsabilitatea lor să ofere bani în plic personalului medical pentru a primi servicii mai bune.
Cei mai mulţi pacienţi români consideră că plicul nu este obligatoriu, dar că facilitează accesul la o îngrijire mai bună. Totodată, cei mai mulţi pacienţi preferă să meargă la clinica privată a medicului pentru că „acelaşi doctor performează mai bine atunci când este plătit în regim privat, nu în regim public“.
Valoarea medie a unui plic în România în 2013 a fost de aproximativ 34 de lei la medicul de familie, 360 de lei în secţiile medicale ale spitalelor (trei sferturi ajungând aici la doctor şi un sfert la asistentă) şi 1.130 de lei la secţiile de chirurgie (unde 60% ajung la chirurg, 24% la anestezist şi restul la asistente).
În cazul operaţiilor sau naşterilor plicurile sunt un fenomen universal, în special când medicul este o celebritate în domeniu. 37% din plicuri conţin bani cash în timp ce restul „darurilor“ vin sub formă de produse: cafea, băuturi alcoolice, ţigări etc.
Surprinzător este faptul că o cincime din români efectuează plăţi informale considerând că astfel îşi exercită un drept! Condiţionarea actului medical de către medic este considerată corupţie de majoritate, dar aceeaşi majoritate crede că dacă oferă plic medicului va beneficia de un tratament mai de calitate.
Plăţile informale sunt estimate în România la 6,3% din totalul cheltuielilor cu sănătatea.
Legislaţia din România prevede posibilitatea recompensării medicilor în semn de recunoştinţă, dar deocamdată litera legii este moartă, fiind lipsită de aplicabilitate practică.
Studiile publicate în ultimii ani despre plăţile informale susţin că este nevoie urgentă de măsuri guvernamentale prin care acest fenomen să fie diminuat, în special în România şi Ucraina. Aceeaşi solicitare este menţionată şi în recomandările specifice de ţară făcute României de către Comisia Europeană în 2014.
Un grup de lucru din Ministerul Sănătăţii a început să caute soluţii pentru diminuarea acestui fenomen, una dintre propuneri fiind, conform secretarului de stat Dorel Săndesc, „posibilitatea ca pacienţii să ofere onorarii sau recompense personalului medical într-un mod oficial, fiscalizat şi transparent“.
Dorel Săndesc nu a intrat în detalii practice, dar a menţionat alte metode prin care Ministerul Sănătăţii va încerca să crească veniturile medicilor printre care reducerea impozitului pentru medicii tineri, acordarea unui spor de fidelitate sau posibilitatea închirierii de către medici a spaţiilor sau aparaturii din spitalele de stat pentru efectuarea de activităţi medicale private.
În Republica Moldova existenţa plicurilor este generalizată.
Cu cât boala este mai gravă cu atât plicul este mai gros. În funcţie de medic şi de spital acesta variază, în cazul pacienţilor cu cancer între 500 şi 1.000 de euro pentru o intervenţie chirurgicală şi de la 200 până la 300 de euro pentru chimioterapie. Chiar şi pentru a primi analgezice sunt cerute plăţi informale în Moldova.
„În multe cazuri plăţile informale sunt condiţionate de personalul medical, aspect menţionat atât de pacienţi, cât şi de reprezentanţii spitalelor şi ai autorităţilor“.
În Ucraina 70% din pacienţi trebuie să dea un plic pentru a primi servicii medicale în spitale.
Mulţi ucraineni nu se internează atunci când au nevoie pentru că nu pot plăti toate cheltuielile informale solicitate în spitale. Fenomenul șpăgii este nelipsit în maternităţile din Ucraina.
Plăţile informale reprezintă 6,7% din totalul cheltuielilor cu sănătatea.
În Kosovo plăţile informale sunt larg răspândite.
Ele sunt oferite în special pentru a scurta timpii de aşteptare la medic. Chiar şi pacienţii diagnosticaţi cu cancer trebuie să plătească pe sub masă şi de multe ori îşi aduc chiar şi cearșafurile de acasă când sunt internaţi.
În Bulgaria plăţile informale sunt răspândite.
Dar introducerea unui mecanism semnificativ de coplată a dus la fiscalizarea acestora. Este motivul pentru care, spun studiile, pacienţii bulgari afirmă că plicurile oferite medicilor sunt foarte subţiri (conţin sume mici).
În Bulgaria, asigurarea medicală de sănătate nu include acces la aparatură medicală sofisticată sau la medicamente de ultimă generaţie. Pentru montarea unui stent de calitate, de pildă, pacienţii bulgari trebuie să plătească în jur de 1.000 de euro, situaţie similară României.
Plăţile informale reprezintă 1,5% din totalul cheltuielilor cu sănătatea.
În Serbia pacienţii trebuie să ofere plăţi informale, dar fenomenul nu este atât de răspândit ca în alte ţări din regiune.
În cazuri rare s-au înregistrat plăţi informale de aproximativ 200 de euro pentru ca medicii să efectueze intervenţii chirurgicale performante.
În Croaţia plicurile oferite în semn de recunoştinţă sunt rare, fiind vorba mai frecvent de condiţionări.
De pildă pacienţii cu cancer trebuie să facă plăţi informale pentru a avea acces la investigaţiile necesare în timp util. Pacienţii cu diabet trebuie să plătească pentru a avea acces la antidiabeticele orale deşi acestea sunt acoperite de asigurarea medicală. Motivul este binecunoscut pacienţilor români: s-au terminat medicamentele.
În Ungaria 46% dintre pacienţi spun că plătesc din buzunar pentru spitalizare.
În majoritatea cazurilor este vorba tot de plicuri nefiscalizate, dar condiționările sunt aproape absente.
Plăţile informale reprezintă 2,1% din totalul cheltuielilor cu sănătatea.
În Polonia, deşi în trecut fenomenul plăţilor informale era larg răspândit, datorită măsurilor anticorupţie din ultimii ani acesta s-a mai redus.
Majoritatea polonezilor au o atitudine negativă faţă de plăţile informale.
Plăţile informale reprezintă 0,6% din totalul cheltuielilor cu sănătatea.
În Muntenegru, conform datelor existente, fenomenul plăţilor informale nu este larg răspândit.
Un caz special este Turcia unde plăţile informale erau foarte răspândite, dar au fost mult diminuate în ultimul deceniu datorită introducerii unui sistem de plată suplimentară a doctorilor în funcţie de performanţă. Salariul mediu oficial al medicilor în Turcia a crescut de la 1.200 de dolari în 2003 la 4.900 dolari în prezent.
Vlad Mixich – HotNews.ro
