Soldatul răpit de gruparea Hamas în Fâșia Gaza este mort, a anunțat, azi, Israelul, precizând că nu a identificat încă rămășițele sale pământești. Potrivit mass-media locale, o parte din corpul neînsuflețit al soldatului s-ar afla în mâinile mișcării islamiste, informează agerpres.ro.
„Sergentul Oron Shaul, din brigada Golani, în vârstă de 21 de ani și originar din Proria, este soldatul a cărui identificare nu s-a încheiat”, a anunțat armata israeliană într-un comunicat.
Anterior, armata israeliană a anunțat că printre cei 13 soldați uciși duminică, 7 au fost omorâți într-un atac împotriva vehiculului blindat în care se aflau, dar că trupul unuia dintre ei nu a putut fi identificat.
Potrivit presei israeliene, corpul neînsuflețit al acestui al șaptelea soldat sau o parte din rămășițele sale puteau fi luate de combatanți Hamas, care au anunțat în urmă cu două zile capturarea unui militar israelian, dezvăluindu-i identitatea, Oron Shaul, și numărul său de matricolă. Soldații israelieni poartă plăcuțe la gât și într-un bocanc, pentru a permite identificarea lor.
De la începutul ofensivei terestre de joia trecută, 27 de soldați israelieni au fost uciși, cel mai împovărător bilanț pentru armata israeliană după războiul din 2006 împotriva Hezbollahului libanez.