\n
Unele străzi ale Craiovei arată ca după bombardament, altele ca în lumea a treia. Unele sunt neasfaltate și pline de gropi ce se transformă în bălți după fiecare ploaie, altele au fost acoperite cu dale de tramvai reciclate.
Străzile Craiovei sunt pline de gropi, care la fiecare ploaie se umplu de apă și nămol, spre exasperarea șoferilor care circulă pe ele.
După ce au așteptat ani la rând asfaltarea, oamenii care locuiesc pe strada Dobrogea din cartierul Catargiu se bucură acum și de dalele de la tramvai cu care a fost acoperit drumul. Odată ce nămoalele prin care treceau zilnic au fost acoperite, oamenii au renunțat la cizmele de cauciuc sau la pungile de plastic pe care și le puneau în picioare ca să nu ajungă uzi acasă. „De când au pus dalele astea de tramvai, s-a mai schimbat puțin aspectul străzii. Cel puțin nu mai ajung ud la picioare acasă. Păi înainte, când ploua rău, se făceau niște bălți până la genunchi pe aici“, ne spune Mihai Enuca.
Familia Vlădoi, care locuiește de 16 ani pe această stradă, e mulțumită că a scăpat de calvarul gropilor și nămoalelor și spune că acum se observă diferența. Se mulțumesc cu ce au și știu că poate fi și mai rău. „Acum e totuși bine față de cum era înainte. Păi pe aici era nămolul grămadă și numai în cizme puteam să ieșim în capătul străzii. După atâția ani, ne-au pus dalele astea și ne-au promis că în primăvară o să ne-o și asfalteze, dar n-au spus și anul“, face haz de necaz domnul Vlădoi, care și-a pierdut speranța că strada pe care locuiește va fi asfaltată vreodată.
„Crește iarba printre dale, spre bucuria cailor din zonă“
Pe localnicii care merg pe jos, dalele de tramvai nu îi incomodează prea mult, rău este pentru cei care circulă zi de zi cu mașinile pe această stradă. „Pe aici, șoferii își taie cauciucurile în resturile metalice rămase de la șinele de tramvai și oamenii își luxează gleznele atunci când scapă piciorul în găurile respective. Anul trecut, când ne-au pus dalele de la linia de tramvai, doamna primar promitea că în primăvara anului ăsta va fi turnat și asfalt pentre dale. Primăvara a trecut, trece și vara, asfaltare ioc. În schimb, crește iarba printre dale, spre bucuria cailor din zonă“, susține un localnic într-o solicitare trimisă la adresa redacției.
Mașinile merg cu viteză minimă pe strada Dobrogea, dar chiar și așa salturile sunt inevitabile. „Au pus plăcile și nu sunt puse chiar la nivel, iar atunci când trec mașinile pe aici mi-e milă de ele. Șoferii se enervează și înjură că își distrug autovehiculele pe strada asta. Nu ai cum să ocolești liniile astea, trebuie să mergi direct pe ele, așa că mașina merge numai în hopuri“, explică un bărbat care tocmai ieșea din curte.
Gropile împânzesc orașul
Dacă localnicii de pe strada Dobrogea au renunțat la cizmele de cauciuc, pe aleea III George Enescu această încălțăminte este încă foarte utilă. Neasfaltată și plină de gropi, atunci când plouă devine un coșmar pentru localnici. Doi bătrâni încearcă să ocolească gropile care au pus stăpânire pe „ulița“ din oraș, dar fără succes pentru că sunt una lângă alta. „Așa se întâmplă mereu când vrem să ajungem în strada principală. Trecem prin gropile astea pline de bălți și ne e frică să nu alunecăm, mai ales că suntem bătrâni și abia mergem. Dacă ne mai întâlnim și cu vreo mașină, la cât e de îngustă strada, garantat ne stropește și ajungem uzi acasă“, zice bătrâna resemnată.
Și pe aici mașinile circulă cu viteză de melc. „Nu stau în zonă, vin la cineva care locuiește aici, dar se merge foarte, foarte greu. Strada e plină de gropi și fiind atât de îngustă nici nu ai pe unde să ocolești, pentru că, dacă vrei să eviți una, dai în alta, care e chiar lângă ea“, ne spune Nicolae Gângioveanu, în timp ce se afla la volan.
Nici pe aleea I Șimnic, șoferii nu pot să circule cu mai mult de 5-10 kilometri la oră, pentru că este în aceeași stare deplorabilă ca și suratele ei menționate mai devreme. La fel ca în cazul străzii Dobrogea, promisiuni pentru asfaltare au fost și pe această stradă, însă localnicii mai au de așteptat. „Tot timpul înainte de alegeri au venit la poartă și au promis că ne asfaltează și nouă strada, apoi nimic nu s-a rezolvat“, susține Viorel Pătru. Pe străzile Snagov, Alexandru cel Bun sau Tismana din cartierul Catargiu, situația este aceeași. Oamenii se plâng de gropi, de șanțuri și de faptul că autoritățile nu se gândesc la condițiile în care se circulă zilnic pe aici.
Cetățeni ai Craiovei doar cu taxele și impozitele
O arteră din municipiu care era asfaltată a fost transformată în vara aceasta într-o imensă groapă străjuită de munți de pământ și de spărtură de asfalt. În urmă cu două luni, Regia de Apă Craiova a demarat lucrările de introducere a celei de-a doua canalizări pe strada Gârlești, din Bariera Vâlcii. Localnicii sunt disperați pentru că se lucrează în ritm foarte lent și accesul în zonă este aproape imposibil. „Situația aceasta persistă de două luni și nu se știe cât mai durează. Muncitorii se sprijină toată ziua în lopată sau sunt la bere la barul de pe stradă. Se montează o țeavă de trei metri pe zi! Circulația este blocată zilnic pe această stradă până la ora 16.00, atunci când muncitorii termină programul de lucru. Trecerea la barieră se face cu greutate, așteptăm și câte o oră și rupem mașinile în betoanele de la calea ferată. Sunt momente în cursul zilei când cozile la cele două bariere depășesc sute de metri. Se consideră că suntem în Craiova doar când vine vorba de plata taxelor și impozitelor. Nu există marcaje, nici trotuare, este pur și simplu un drum pe câmp cu titulatura de stradă de oraș“, ne-a scris un cetățean într-o sesizare trimisă pe adresa redacției.